Duminică, pentru prima data, în doi ani şi jumătate, președintele sîrb a discutat cu Putin

Preşedintele sîrb Aleksandar Vucic a vorbit, Duminică, la telefon, cu preşedintele rus Vladimir Putin, prima lor discuţie în doi ani şi jumătate, în contextul în care se aşteaptă o decizie cu privire participarea liderului de la Belgrad la summitul BRICS de săptămîna aceasta, relatează AFP.
"I-am mulţumit, în mod special, preşedintelui Putin pentru că a asigurat că Rusia va furniza cantităţi suficiente de gaz Serbiei în această Iarnă", a spus Vucic, într-un mesaj video difuzat pe reţelele de socializare.
El a subliniat că Serbia, deşi este candidată la aderarea la UE, nu îşi va schimba poziţia de a nu impune sancţiuni Rusiei în urma invaziei din Ucraina.
Cu toate acestea, de la invazia rusă din Ucraina, Serbia a condamnat încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar Vucic a purtat discuţii bilaterale limitate cu Putin.
Serbia era total dependentă de gazul rusesc cînd forţele Moscovei au invadat Ucraina, în Februarie 2022.
De atunci, urmînd exemplul multor ţări membre ale UE, Serbia a căutat soluţii pentru surse alternative de aprovizionare.
În prima sa întîlnire directă cu Putin din Mai 2022, Vucic a reiterat că Serbia nu îşi va schimba poziţia conform căreia se va abţine de la sancţiuni împotriva Rusiei în contextul conflictului din Ucraina.
"Serbia nu va impune sancţiuni Federaţiei Ruse. Acest lucru nu se va schimba", a spus Vucic.
Conversaţia survine în timp ce Rusia aşteaptă un răspuns oficial la invitaţia lui Putin din Septembrie către Vucic de a participa la summitul BRICS de la Kazan din 22-24 Octombrie.
"Dacă spun că merg la Kazan, acest lucru va marca sfîrşitul drumului european al Serbiei. Dacă spun altceva, ei vor pretinde că i-am trădat pe ruşi", a declarat Vucic, la începutul acestei săptămîni, adăugînd că îşi va anunţa decizia finală cu privire la călătorie pînă Luni.
Ocazia oficială a convorbirii telefonice dintre cei doi lideri a fost marcarea de către Belgrad a 80 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.












