DUMA DE STAT A RUSIEI A APROBAT AMNISTIEREA CELOR CONDAMNAŢI PENTRU INFRACŢIUNI ECONOMICE
Duma de Stat a Rusiei a adoptat marţi un proiect de lege prin care sînt amnistiaţi cei condamnaţi pentru delicte economice, urmînd ca în baza acestuia peste 3.000 de persoane încarcerate să fie eliberate, dar de acest act normativ nu va putea să beneficieze şi fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski. Potrivit noii legi, vor fi eliberaţi numai cei care au fost condamnaţi pentru prima dată, cu excepţia celor care au comis infracţiuni cu violenţă. Vor mai putea să beneficieze de prevederile ei şi cei judecaţi în prezent, cu condiţia să repare prejudiciile aduse. Fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski nu va fi însă eliberat, întrucît a fost condamnat de două ori, în 2005 şi 2010. El ar urma să stea în închisoare pînă în octombrie 2014. Preşedintele Vladimir Putin s-a declarat în urmă cu două săptămîni de acord cu amnistierea în anumite condiţii a celor încarceraţi pentru infracţiuni economice şi a cerut parlamentului să voteze o lege în acest sens înaintea vacanţei de vară. El a respins în luna mai un alt proiect le lege privind amnistia, argumentînd că de o asemenea decizie nu trebuie să beneficieze toţi cei 240.000 de condamnaţi pentru infracţiuni economice.