Amnesty International îi vrea privilegiați în raport cu bolnavii, bătrînii și orfanii

Amnesty International este o organizație mondială care promovează drepturile omului, mai ales cele specificate în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU. A fost fondată în anul 1961, în Anglia, de către un avocat. O filială a Amnesty International există și în Republica Moldova. Fiind o organizație occidentală ”apolitică și nepartizană tipică”, care nu acceptă donații de la Guverne și organizații guvernamentale, e greu să deslușești de unde vin atîtea milioane de euro anual din partea unor ”donatori civili generoși” pentru filialele din toate Țările. La voluntarismul excesiv cu care apără ”drepturile din detenție” ale unor criminali și infractori, sîntem tentați să bănuim că, indirect, unele donații pot parveni și de la complicii lor bogați și bine acoperiți din libertate.

Avem, așadar, Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU. Cu toate acestea, a fost nevoie și de Amnesty International ca să promoveze aceleași drepturi, numai că ceva mai în exces și mai diluat în detalii… interesant de abordat. Nu mai vorbim că, în Europa, avem UE, cu atîtea și atîtea mecanisme de control și apărare a acelorași drepturi ale omului, în absolut toate proiecțiile, avem CEDO, care se ocupă de plîngerile în materie de drepturile omului provenite din Statele Consiliului Europei, precum și multe altele.

Numeroasele ”abuzuri de dreptate” pentru deținuți mi-au consolidat convingerea că și această organizație este, ca și multe ONG-uri internaționale, un fel de ”jandarm mondial” afiliat neomarxismului promovat de Corectitudinea Politică occidentală. Amnesty International, în consens cu alte instituții europene și de peste Ocean, sub imperativul dictaturii Corectitudinii Politice, apără ”drepturile” unei minorități agresive în defavoarea drepturilor elementare ale populației. Aici mă voi referi strict la cei din pușcării!

Sub presiunea Amnesty International și a unor instituții europene, s-a ajuns în situația aberantă ca, în Țări ca Republica Moldova ori România, confortul și întreținerea unui criminal închis să fie mai mari decît cele ale unor bolnavi internați în spitale și, mai ales, ale bătrînilor din aziluri, orfanilor din casele de copii abandonați și ale celor fără adăpost din centrele de asistență socială. Aceștia din urmă nu se pot plînge nimănui ca să le facă dreptate pentru că li se încalcă drepturile omului la o viață decentă, la limita supraviețuirii, în raport cu criminalii aflați după gratii. Cei de după gratii, însă, sînt apărați de Amnesty International și CEDO pentru că ”li se încalcă dreptul” la tot felul de conforturi care li se năzăresc. Le este redusă și detenția pentru că, vezi, Doamne, ”au fost stresați de condițiile inumane în care au fost închiși”. Vlad Filat știe despre ce vorbim.

După eliberarea din închisoare, cei mai mulți dintre ei, într-o majoritate covîrșitoare, nu sînt deloc reintegrați social, în ciuda programelor la care au participat cît au fost deținuți. Redevin aceiași criminali și infractori deoarece nu se mai tem de nimic. Știindu-se astfel apărați de Amnesty International și CEDO, o nouă condamnare după alte infracțiuni și crime li se pare un concediu confortabil.

Am cunoscut, în România, înainte de 1989, numeroși foști deținuți politici, dar și mari infractori, care și-au ispășit pedepse cu închisoare de cîte 15-25 de ani în cele mai inumane condiții. Vorbesc despre închisori în care aceștia erau umiliți și torturați ca în Evul Mediu, cum nicăieri într-o închisoare din lume nu se întîmpla. După eliberare, toți acești foști deținuți au fost adevărate modele umane demne de urmat. Aici nu mă refer doar la deținuții politici, intelectuali de mare anvergură ori oameni simpli, dar și la foștii infractori periculoși. Cei de astăzi, aparțin altor timpuri și realități!

În timpurile prezente, în condițiile sociale aflate într-o permanentă tranziție spre… nu se știe ce, Amnesty International și CEDO cred că programele de reeducare în închisoare a unor criminali fioroși pot face ceea ce, în perioada lor de formare, nu au putut face părinții și școala. Un criminal nemilos, un pedofil ticălos, un violator, un mare spărgător ori mafiot nu mai pot fi reintegrați social decît rareori. Asta nici măcar în Occidentul bogat. Ei trebuie închiși tocmai pentru ca să plătească durerea pe care au produs-o altora, iar asta prin limitarea extrem de drastică a tuturor drepturilor. Singurele drepturi care trebuie să li se ofere sînt: de a nu fi torturați; de a fi hrăniți suficient cît să trăiască în remușcări toată perioada detenției; să muncească din greu ca să-și merite hrana, hainele, chiria celulei și… cam atît!

Amnesty International și CEDO nu trebuie să constrîngă Guvernele, în virtutea unor drepturi ale omului pentru oameni-neoameni, să le ofere criminalilor celule de tip camere de hotel, contacte abuzive cu exteriorul pe care singuri și le-au exclus prin crimele lor, hrană abundentă la cerințele lor și alte privilegii la care bătrînii, orfanii și oamenii străzii sau nevoiașii nici nu visează.

Din păcate, însă, Amnesty International și CEDO, sub imperativele Corectitudinii Politice agresive și înrobitoare față de majoritatea civilizată, tradițională și cinstită a lumii, șantajează efectiv Guvernele cu ”bunele relații internaționale”, în schimbul tratării privilegiate a criminalilor pe cheltuiala Statelor și în defavoarea celor cinstiți și nevoiași. În consecință, dincolo de cele spuse, criminalii condamnați trebuie să-și plătească și detenția. Prin lege!

Mihai CONȚIU