Donald Trump le-ar fi foarte recunoscător liderilor iranieni dacă vor elibera femei ameninţate cu execuţia
Donald Trump le-a cerut Marţi liderilor iranieni să elibereze mai multe femei, în opinia sa ameninţate cu execuţia, apreciind că aceasta ar fi un început foarte bun al negocierilor care urmează să fie reluate între Washington şi Teheran, relatează AFP, transmite News.ro.
”Liderilor iranieni, care vor negocia în curînd cu reprezentanţii mei, le-aş fi foarte recunoscător pentru eliberarea acestor femei”, scrie pe reţeaua sa Truth Social Donald Trump, comentînd un mesaj pe care-l repostează. ”Vă rog să nu le faceţi rău! Ar fi un început foarte bun al negocierilor!!!”, scrie el.
În postarea respectivă, Luni, pe X, a unui activist, Eyal Yakoby, apar fotografii ale unui număr de opt femei, neidentificate, cu mesajul ”Republica Islamică Iran se pregăteşte să spînzure opt femei”.
La mijlocul lui Aprilie, organizaţii de apărarea drepturilor omului care înregistrează condamnările la moarte în legătură cu manifestaţiile din Ianuarie în Iran au identificat o femeie condamnată la pedeapsa capitală, Bita Hemmati.
Organizaţia nonguvernamentală Hengaw, cu sediul în Norvegia, a publicat o imagine cu Bita Hemmati, identică cu una dintre cele opt imagini postate de către Donald Trump.
Eyal Yakoby, care se prezintă pe X ca fiind un viitor student la Massachusetts Institute of Technology (MTI), publică numeroase conţinuturi care susţine războiul în Iran al Statelor Unite şi Israelului şi critică mişcările de mobilizare pro-palestiniene.
