DIVERSIUNILE PENALE ALE LUI USATII
Nu-i cercetat penal chiar dacă sfidează autoritatea Stării de Urgenţă
Politicianul interlop Renato Usatîi se preface că nu știe ce înseamnă Starea de Urgență, care sînt rigorile cărora cetățenii sînt obligați să i se supună și, mai cu seamă, cine o administrează, în toate proiecțiile ei, sub imperativ legislativ. Pentru ca lumea să nu bage de seamă că s-a izolat în bîrlogul lui ca un șobolan fricos din cauza amenințării coronavirusului, acest aventurier politic de cea mai joasă speță recurge la o serie de acțiuni ce se vor a fi spectaculoase. Astfel, a donat niște amărîte de măști de protecție, a căror procurare și-o poate permite și un simplu salariat, însoțite cu autoreclama de rigoare, ca nu cumva cineva să se întrebe, gîndindu-se la banii lui, de ce nu donează un milion de euro spitalului local.
Această propagandă ieftină ar fi fost o nimica toată dacă acest individ sinistru și periculos nu ar fi recurs la o diversiune cu implicații penale extrem de serioase. Nu este prima dată cînd acest interlop politic încearcă să se plaseze deasupra legii și autorităților legitime ale Statului. Vă reamintesc doar episodul în care lui Vlad Filat i-a fost ridicată imunitatea parlamentară și imediat a și fost reținut. Atunci, Usatîi, care era în fața Parlamentului cu banda lui de susținători turbați de-a binelea, a spus că oferă o mașină de lux oricui reușește să-l extragă pe Filat din paza oamenilor legii și să i-l aducă lui. Atunci Plahotniuc l-a protejat prin aceea că absolut nici un procuror nu i-a intentat un dosar penal pentru acea acțiune criminală. Am certitudinea că Plahotniuc l-a mai protejat încă o dată, iar aici mă refer la certitudinea mea că Usatîi a fost cel care a stat în umbra acelei acțiuni mizerabile prin care, pe scările sediului PLDM, au fost descărcate peste trei tone de fecale.
Revenind în prezent, acum cînd Țara se află sub incidența Stării de Urgență, Usatîi vrea să aducă Republica Moldova în Stare de Asediu. Acest individ cinic a recurs la cea mai neomenoasă, criminală și penală diversiune de destabilizare națională – a făcut demersuri ca să închirieze avioane charter pentru a-i aduce acasă pe moldovenii din țările europene afectate de coronavirus. Nu i-a cerut-o nimeni, dar chiar dacă ar fi avut astfel de solicitări, el nu are absolut nici o calitate oficială la nivel național, în contextul Stării de Urgență, ca să inițieze și să finalizeze astfel de acțiuni.
Fiind refuzat de către Air Moldova, din motive tehnice, acest individ lipsit de scrupule a devenit și mai insistent în demersul lui. Ceea ce face el se poate numi escrocherie sentimentală de dimensiuni criminale și, deci, pasibilă de inculpare penală sub incidența Stării de Urgență. În acest context, el vrea să ostilizeze întreaga diasporă împotriva conducerii Țării în cele mai dramatice momente trăite de moldoveni și întreaga omenire. Simultan, el vrea să-și și adjudece electoral aceeași diasporă, căci iată ce spune în apelurile lui de pe Skype, după ce Air Moldova nu i-a răspuns favorabil solicitării:
“Eu înțeleg că cineva a vrut și vrea pe spatele vostru să facă bani sau este vreo interdicție de la Guvern, pentru că altă explicație nu am. Să se defecteze toate avioanele într-o zi, atunci cînd vrem să aducem mii de cetățeni acasă, este cel puțin straniu”. “Eu vă îndemn în continuare să vă lăsați datele de contact la numerele de telefon pe care le-am postat. Telefonați, spuneți numerele, datele din pașaport, nume, prenume. Eu urgent încep să caut avioane prin Europa, încep cu Bucureștiul și acuș contactez și alte companii mari care vor fi gata să efectueze curse charter. Da, va fi mai greu cu plata, dar găsim o soluție”. “Ceea ce vă rog eu e să ieșiți pe rețelele de socializare cu înregistrări video în care să-i spuneți Guvernului să ia mîinile de pe avioane, pentru că dacă într-adevăr nu este o problemă tehnică și cineva s-a implicat, înseamnă că-i urît de tot. Spuneți Guvernului că vreți acasă și să vă pună avioane la dispoziție pentru că Guvernul poate organiza și cîte 40 de rute pe zi. Nu să le achite, plătesc oamenii, dar numai să garanteze plata.”
Față de cele arătate mai sus, este deja inutil să fac alte comentarii, dar, aflîndu-ne sub incidența Stării de Urgență, este legitim să întrebăm: Ce fac SIS și Procuratura în situația în care Usatîi însuși le oferă probe care-l inculpă penal fără drept de apel?
Aici nu-i vorba despre un simplu demers umanitar, ci de o diversiune de proporții naționale și cu implicații dramatice incalculabile, iar asta, repet, în contextul în care el nu are nici o calitate oficială, la nivel național, în contextul Stării de Urgență.
Mihai CONŢIU