DIRECTORUL CENTRULUI NAȚIONAL ANTITERORISM AL SUA A DEMISIONAT DIN CAUZA RĂZBOIULUI DIN IRAN

Un responsabil american din domeniul combaterii terorismului și-a anunțat demisia din cauza războiului împotriva Iranului, considerînd că Teheranul nu reprezenta „niciun pericol iminent” pentru Statele Unite. Șeful Centrului Național Antiterorism al Statelor Unite, Joe Kent, a demisionat marți, invocînd faptul că nu poate susține acest război, a scris Al Jazzera.

„Nu pot, cu conștiința curată, să susțin războiul în curs din Iran”, a scris Kent într-o scrisoare adresată lui Donald Trump, publicată pe X. „Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă pentru națiunea noastră și este clar că am început acest război din cauza presiunilor exercitate de Israel și de puternicul său lobby american”.

„După îndelungate reflecții, am decis să demisionez din funcția de director al Centrului Național Antiterorism, începînd de astăzi. Nu pot, cu conștiința curată, să susțin războiul în curs din Iran. Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă pentru națiunea noastră și este clar că am început acest război sub presiunea Israelului și a puternicului său lobby american. A fost o onoare să lucrez sub conducerea @POTUS și @DNIGabbard și să conduc echipa de profesioniști de la NCTC.

Fie ca Dumnezeu să binecuvînteze America!”, a scris Kent.

Casa Albă nu a oferit imediat un răspuns la solicitările de comentarii. Oficialii din serviciile de informații au fost surprinși de anunț.

Joseph Kent este apropiat de directorul serviciilor naționale de informații, Tulsi Gabbard, care a avut o prezență publică redusă de la începutul războiului din Iran. Gabbard nu a făcut declarații publice și a apărut doar la ceremonia de repatriere a militarilor americani uciși la începutul acestei luni în conflictul cu Iranul.

 

Reacția lui Trump

Donald Trump a fost întrebat despre demisia unui înalt funcționar din domeniul combaterii terorismului. Președintele SUA spune că, deși îl considera pe Joe Kent un „tip de treabă”, acesta era „slab în materie de securitate”. „Cînd am citit declarația, mi-am dat seama că este un lucru bun că a plecat, pentru că a spus că Iranul nu era o amenințare”, spune el. „Iranul era o amenințare, toate țările au realizat ce amenințare era Iranul, întrebarea este dacă au vrut sau nu să facă ceva în privința asta”. Trump spune că, atunci cînd cineva „care lucrează cu noi” afirmă că nu credea că Iranul reprezintă o amenințare, „nu vrem astfel de oameni”. „Nu sînt oameni inteligenți, nu sînt oameni pricepuți, Iranul era o amenințare enormă”, a reiterat el.

 

FBI a deschis o anchetă împotriva lui Kent

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a deschis o anchetă împotriva lui Joe Kent relatează joi mai multe media americane, între care publicaţia The New York Times şi postul de televiziune CBS.

Conform acestor media, FBI a deschis o anchetă împotriva lui Kent pentru presupuse scurgeri de informaţii clasificate. Ancheta ar fi fost iniţiată încă înainte ca el să-şi fi dat demisia, mai scrie presa de peste Ocean.

Joe Kent fusese numit de Donald Trump să conducă Centrul responsabil de analizarea şi coordonarea răspunsului american la ameninţările teroriste, iar în această calitate deţinea funcţia de consilier principal al preşedintelui SUA pe probleme de combatere a terorismului, notează AFP.

Sursa: digi24.ro

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
04.03.26 - 01:15
06.03.26 - 01:21
04.03.26 - 01:30
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 12:33
02.03.26 - 16:30
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50