Ana Barbu, hoaţă de cai

Am vorbit  odinioară, într-o tabletă, despre caracterul „băieţesc” al Nataliei Barbu („Cum Natalia Barbu a bătut un fecior de deputat”) şi mi-am zis, oare cui să-i semene această fată? Străinilor sau mamei sale? Vorba veche, „surcica nu sare departe de la trunchi”, iar „trunchiul” Nătăliţei nu e altcineva decît interpreta de muzică populară Ana Barbu. Iată ce îşi aminteşte mama Nataliei despre anii  ei de adolescenţă.

Pe cînd era şcolăriţă, adolescentă în satul de baştină Temeleuţi, Floreşti, Ana se lua cu băieţii de seama ei de prin mahala, cu care  mergeau serile la furat…cai. N-o făceau ca ţiganii, bineînţeles. Ei pîndeau cînd paznicii plecau seara tîrziu pe la casele lor, pătrundeau în grajdurile de cai ale kolhozului, îşi alegeau cîte un cal mai breaz şi călăreau pe cîmpuri pînă în zori, întorcîndu-i înspumaţi, înaintea venirii căruţaşilor să-i înhame la munci agricole. Ana îşi aminteşte cu drag de păţaniile sale, mai rămînînd şi astăzi pasionată de călărie. Doar că demult s-a lăsat de „furatul” cailor. 

Şi mai are Ana o pasiune veche, care îi „mănîncă” toate vacanţele şi zilele de odihnă. Ea este un pescar înrăit din copilărie. Ana prinde peştele la undiţă. „Vreau să spun că pentru a face unele lucruri mai puţin obişnuite este nevoie de îndrăzneală şi dorinţă de a-ţi atinge scopul, conchide Ana Barbu. Deocamdată n-am dat greş şi sper să mă simt în şea şi în viitor”.

Aflînd toate acestea, cum credeţi, cui îi seamănă la caracter Natalia Barbu? 

Ion Borş