DIN AGENDA PARLAMENTULUI
Legislativul a aprobat Programul Național de recuperare a bunurilor infracționale pentru anii 2023-2027
Legislativul a aprobat Programul Național de recuperare a bunurilor infracționale pentru anii 2023-2027 și Planul de acțiuni privind implementarea acestuia. Hotărîrea respectivă a fost votată de 59 de deputați.
Scopul programului constă în creșterea eficienței sistemului național de recuperare a bunurilor infracționale, îmbunătățirea comunicării, colaborării și coordonării între autoritățile responsabile și omologii lor din străinătate. Proiectul programului cuprinde nouă capitole, inclusiv analiza situației, obiective, impactul scontat, costurile de implementare, riscuri, autorități și instituții responsabile.
Potrivit președintelui Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, problema recuperării bunurilor infracționale reprezintă o prioritate în actuala agendă publică și instituțională la nivel internațional și european. Cu toate acestea, modificările legislative operate de-a lungul anilor nu au acoperit toate aspectele care ar îmbunătăți sistemul de recuperare a bunurilor infracționale în Republica Moldova și l-ar face mai eficient. Odată cu implementarea acțiunilor planificate de ordin normativ, funcțional și de capacitare a instituțiilor, țara noastră va obține mai mulți indicatori de impact. Printre cei mai importanți sînt creșterea gradului de identificare și recuperare a bunurilor provenite din infracţiuni de corupţie, din acte conexe corupţiei şi din alte activităţi criminale, indisponibilizate şi confiscate, precum și creșterea ratei de executare a ordinelor de confiscare dispuse în materie penală, iar în cele din urmă - majorarea veniturilor în bugetul de stat.
„Pentru a consolida capacitățile noastre în a identifica și recupera bunurile infracționale este absolut necesară cooperarea interinstituțională bună, dar și colaborarea eficientă cu instituții similare din alte state, în special, din UE. Totodată, ne dorim să stabilim și un impact social – o parte din banii recuperați să fie redirecționați spre necesitățile sociale ale țării”, a precizat directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu.
Nomenclatura combinată a mărfurilor, ajustată la Sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor al Organizației Mondiale a Vămilor
Nomenclatura Combinată a Mărfurilor a fost ajustată la versiunea nouă a Sistemului armonizat de descriere și codificare a mărfurilor al Organizației Mondiale a Vămilor. Deputați au adoptat modificări la Legea privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor.
Modificările operate în vederea racordării nomenclatorului se referă doar la codurile tarifare, nu și la componenta de taxe vamale. Printre principalele poziții care vor suferi schimbări sînt unele categorii de pește, uleiuri, unele produse chimice, cele care includ vaccinuri împotriva coronavirusului, unele tipuri de lemn, de fibre de sticlă, mașini și aparate, echipamente electrice și părțile lor, aparate de zbor, obiecte de artă, de colecție sau de antichitate ș.a.
Versiunea nouă a Sistemului automatizat de descriere și codificare a mărfurilor, aprobat de Organizația Mondială a Vămilor, va intra în vigoare în anul 2023.
Raportul Comisiei de Monitorizare privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor de către R. Moldova față de CoEa fost discutat la Reuniunea Comisiei de monitorizare a APCE
Vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea au participat la Reuniunea Comisiei de monitorizare a APCE. În cadrul acesteia a fost discutat și aprobat Raportul Comisiei de Monitorizare privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor de către Republica Moldova față de Consiliul Europei. Reuniunea s-a desfășurat, în perioada 14 – 15 decembrie, la Paris.
De menționat că, în 2021 și 2022, coraportorii APCE pentru Republica Moldova Pierre Alain Fridez și Inese Lībiņa-Egnere au întreprins vizite de informare în țara noastră. Raportul Comisiei de Monitorizare privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor de către Republica Moldova față de Consiliul Europei conține informații despre reformele inițiate și implementate în diverse domenii-cheie, printre care cel al justiției, al audiovizualului sau domeniul electoral.
Comisia de monitorizare a obligațiunilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei este o comisie specializată a APCE, care elaborează rapoarte periodice asupra situaţiei îndeplinirii angajamentelor pentru statele aflate în faza de monitorizare sau de dialog post-monitorizare.
Sursa: parlament.md