DIN AGENDA PARLAMENTULUI-2 (20 decembrie)

Măsuri suplimentare de protecție socială a persoanelor vîrstnice și celor cu dizabilități, adoptate de Parlament

Parlamentul a adoptat, astăzi, un proiect de lege privind majorarea cuantumului alocației sociale pentru persoanele vîrstnice care nu au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani și, respectiv, nu pot beneficia de pensia pentru limita de vîrstă, de la 20% la 50% din mărimea pensiei minime pentru limită de vîrstă, stabilite anual de Guvern. Același proiect de lege prevede dublarea alocației sociale de stat pentru persoanele cu dizabilități: de la 40% la 80% din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

Autori ai inițiativei legislative sînt un grup de deputați ai fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Potrivit proiectului, de majorări ale cuantumului alocațiilor sociale de stat vor beneficia aproape 8 910 de persoane vîrstnice și cca 12 178 de persoane cu dizabilități. Mijloavele necesare pentru acoperirea cheltuielilor în vederea realizării legii sînt prevăzute în proiectul legii bugetului de stat pentru 2020, precum și sînt identificate pe termen mediu. Autorii menționează că, gradual, de majorări se vor bucura și alte categorii de beneficiari.

Conform prevederilor în vigoare ale Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, persoanele vîrstnice care nu au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani beneficiază de o alocație de stat pentru persoanele vîrstnice de 20 la sută din cuantumul pensiei minime pentru limita de vîrstă stabilit anual de Guvern care constituie 1079,33 lei. Astfel, alocația respectivă constituie în prezent 215,87 lei lunar. Alocația pentru persoanele cu dizabilități constituie 323,8 lei (dizabilități severe), 302,21 lei (dizabilități accentuate), 215,87 lei (dizabilități medii).

Un proiect asemănător, ce prevede majorarea alocației persoanelor vîrstnice care nu au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani, de la 20% la 40%, a fost înaintat de către deputatul Petru Frunze, fracțiunea PAS, Blocul ACUM. Deoarece prevederile acestuia sînt înglobate, într-o măsură exhaustivă, în proiectul de lege menționat mai sus, acesta a fost comasat cu proiectul de bază care este mai cuprinzător.

Legea privind majorarea cuantumului alocației sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni a fost adoptată de deputați în unanimitate, în ambele lecturi.

 

Parlamentul a votat Legea privind securitatea aeronautică, reexaminată la inițiativa șefului statului

Competențele de asigurare a securității aeronautice vor reveni Poliției de Frontieră, după ce Parlamentul a adoptat, în ședința de astăzi, Legea privind securitatea aeronautică, reexaminată la inițiativa șefului statului.

Potrivit Președintelui țării, normele din Legea privind securitatea aeronautică, în redacția anterioară - remisă spre promulgare, nu au atins scopul implementării reglementărilor europene din Acordul privind spațiul aerian comun dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și statele membre. Acestea generau incertitudini și dificultăți în realizarea sarcinilor practice ale instituțiilor de profil, reduceau și afectau competențele funcționale ale organelor publice menite să asigure regimul de securitate.

Igor Dodon atenționa că legea în versiunea anterioară denatura competențele Poliției de Frontieră, inclusiv asigurarea securității, aplicarea și gestionarea echipamentelor de securitate, și le transferă de facto către agentul economic care urmează să exercite controlul de securitate, iar organul de stat doar să-l asiste.

Astfel, deputații au operat modificări în Legea privind securitatea aeronautică, adoptate astăzi în plenul Legislativului.

 

Agenția Proprietății Publice va reveni în subordinea Guvernului

Deputații au votat pentru revenirea Agenției Proprietății Publice (APP) în subordinea Guvernului. Prevederea respectivă se conține în proiectul de lege pentru modificarea Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, adoptat, astăzi, de Parlament.

Modificarea de bază a legii presupune excluderea textului ”subordonată Ministerului Economiei şi Infrastructurii” din art. 2 și 7, alin. (2) din Lege.

”În virtutea competențelor Guvernului, acesta este în drept să determine statutul Agenției Proprietății Publice, prin act normativ subsidiar, în corespundere cu principiile și normele Legii privind administrația publică centrală de specialitate”, argumentează autorii proiectului de lege.

Schimbarea se operează inclusiv reieșind din competențele și responsabilitățile voluminoase pe care le deține în prezent această instituție.

 

Deputații au operat modificări la Legea comunicațiilor poștale, în prima lectură

Proiectul de lege privind modificarea Legii comunicațiilor poștale a fost votat, astăzi, de Parlamentul Republicii Moldova, în prima lectură.

În textul legii se propune înlocuirea noțiunii ”rețeaua poștală publică” cu ”rețeaua poștală”.

Legea modificată va reglementa atît activitatea în domeniul comunicațiilor poștale a operatorilor poștali, indiferent de tipul lor de proprietate, cît și mecanismul de finanțare a serviciului poștal universal în condiții care să garanteze furnizarea permanentă a acestui serviciu.

Sînt introduse principii de formare a tarifelor, acestea urmînd să fie stabilite de către furnizorii de servicii poștale. Astfel, în proiect se arată că tarifele trebuie să fie accesibile și stabilite astfel încît toți utilizatorii, indiferent de poziția geografică și ținînd cont de condițiile naționale geografice, să aibă acces la serviciile poștale furnizate, cu excepția nevăzătorilor și a prizonierilor de război care beneficiază de servicii poștale gratuit. Tarifele trebuie să fie orientate în funcție de costuri și să stimuleze furnizarea unui serviciu poștal universal eficient, acestea trebuie să fie transparente și nediscriminatorii, fundamentate în funcție de costuri și aplicate unic pe întreg teritoriul țării. Totodată, aplicarea unui tarif uniform nu exclude dreptul furnizorului de serviciu poștal universal de a încheia acorduri tarifare individuale privind prețurile cu utilizatorii.

În afară de aceasta, se propune introducerea în lege a noțiunii de ”servicii poștale electronice”, precum și a prevederilor privind prelucrarea trimiterilor care conțin obiecte interzise în circuitul poștal.

De asemenea, sînt incluse prevederi suplimentare privind utilizarea datelor cu caracter personal. Astfel, furnizorii de servicii poștale vor prelucra doar datele cu caracter personale strict necesare, neexcesive scopului prestabilit, asigurîndu-se un nivel de securitate și confidențialitate adecvat în ceea ce privește riscurile prezentate de prelucrare și caracterul datelor, cu respectarea drepturilor subiecților de date cu caracter personal, în conformitate cu Legea privind protecția datelor cu caracter personal.

Conform Convenției Uniunii Poștale Universale (UPU), se propune introducerea prevederii despre formularele UPU, precum și modificarea procedurii de efectuare a controlului vamal al trimiterilor poștale internaționale.

Autorii proiectului mai propun stabilirea limitei de greutate a serviciilor poștale rezervate pînă la 100 gr - către anul 2019 și liberalizarea pieței serviciilor poștale – către anul 2021.

Autorii susțin că proiectul de modificare a Legii comunicațiilor poștale nu va avea impact negativ asupra mărimii tarifelor serviciilor poștale.

 

Parlamentul eficientizează politicile în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale

Parlamentul eficientizează politicile în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Deputații au aprobat, în prima lectură, un proiect de modificare a mai multor acte în acest sens.

Programul LEADER urmează a fi implementat din surse publice. Proiectele respective vor fi subvenționate în avans cu pînă la 5% din fondul de subvenționare a producătorilor agricoli.

Programul LEADER este implementat în țara noastră, din 2015, cu sprijinul oferit din partea partenerilor de dezvoltare și în colaborare cu Ministerul agriculturii și dezvoltării regionale. Actualmente, în țara noastră, sînt 33 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL) cu circa 1 000 de membri. În 2018, bugetul total de cofinanțare din surse externe a GAL-urilor a constituit 7 mln lei pentru circa 160 de microproiecte, în anul 2019, circa 250 de microproiecte au beneficiat de un buget total de cofinanțare din surse externe de circa 10 mln lei.

Inițiativa legislativă aparține deputatului PSRM Radu Mudreac, Președinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară.

 

Acordul de suport al proiectului de rambursare ”Instrument de procurare a gazelor în situație de urgență” a fost votat de Parlament

Proiectul pentru ratificarea Acordului de suport al proiectului de rambursare ”Instrument de procurare a gazelor în situație de urgență” dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), semnat la 11 decembrie 2019, a fost votat, astăzi, de Parlament.

Semnarea acordului a fost necesară pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova în contextul incertitudinii privind continuarea, de la 1 ianuarie 2020, a tranzitului de gaze naturale din Federația Rusă prin Ucraina.

Potrivit acordului, BERD va pune în aplicare un instrument de emitere a unui acreditiv stand-by (scrisoare de credit), la cererea Republicii Moldova, în sumă de pînă la 50 mil. dolari SUA, pentru achiziționarea unui volum de gaze naturale pe piața ucraineană și/sau pe piețele Uniunii Europene.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM