DIN AGENDA PARLAMENTULUI-2 (15 decembrie 2022)

Acreditarea prestatorilor de servicii sociale ar putea fi făcută de către Inspectoratul Social de Stat

Inspectoratul Social de Stat va fi autoritatea națională responsabilă de acreditarea prestatorii de servicii sociale. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 55 deputați. Scopul inițiativei legislative este îmbunătățirea cadrului de monitorizare a serviciilor sociale și eficientizarea procesului de acreditare a prestatorilor de servicii sociale. Conform prevederilor proiectului, în cadrul Inspectoratului Social de Stat va fi creată o secție, din patru unități de personal, care vor prelua funcția exercitată de Consiliului Național de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale.

 

Indemnizația de 120 mii lei pentru medici și farmaciști se va achita într-o singură tranșă

Îndemnizația unică de 120 mii lei pentru medici și farmaciști și cea de 96 mii lei pentru personalul medical și farmaceutic cu studii profesionale tehnice postsecundare se va achita într-o singură tranșă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în două lecturi cu votul unanim al deputaților prezenți la ședința plenară a Legislativului. Indemnizația se va achita integral după șase luni de activitate. Legea va intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Persoanelor care, pînă la intrarea în vigoare a acesteia, au beneficiat de rate ale indemnizației, li se va achita suma restantă într-o singură tranșă.

 

Moldovenii cu pașapoarte diplomatice și de serviciu vor putea călători fără vize în Egipt

Parlamentul a ratificat acordul privind scutirea reciprocă de viză pentru deținătorii de pașapoarte diplomatice, speciale sau de serviciu, încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Arabe Egipt. Proiectul de ratificare a Acordului a fost votat, în două lecturi, de 74 de deputați. Astfel, cetățenii moldoveni, care au pașapoarte diplomatice sau de serviciu, vor putea călători în Egipt fără vize. De facilități similare vor beneficia și cetățenii egipteni, dacă au aceleași tipuri de pașapoarte valabile. Persoanele se vor putea afla pe teritoriul țărilor vizate în Acord pe o perioadă nu mai mare de 90 de zile calendaristice, în decurs de 180 de zile calendaristice.

 

Va fi redus costul actelor permisive pentru operatorii de transport rutier

Costul eliberării actelor permisive pentru operatoriii de transport rutier va fi redus, în conformitate cu proiectul de lege, aprobat de Parlament în prima lectură. Urmează a fi micșorat prețul de la 580 la 240 euro pentru o autorizație multilaterală CEMT (Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport) anuală, cu carnet de drum. Cele pe termen scurt se vor ieftini de la 50 la 20 de euro, iar prețul unic al autorizației pentru transporturi rutiere internaționale de mărfuri va fi de 5 euro. Aceste modificări vor permite reducerea poverii administrative și vor spori competitivitatea operatorilor de transport, în special pe plan regional, a argumentat reprezentantul Guvernului.

 

Inspectoratul de Stat al Muncii își va fortifica capacitățile de combatere a muncii nedeclarate

Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care va ajuta Inspectoratul de Stat al Muncii să-și fortifice capacitățile de combatere a muncii nedeclarate. Prin proiect se propune delegarea Inspectoratului de Stat al Muncii a competenței de a sesiza Serviciul Fiscal de Stat în cazul constatării în activitatea angajatorului a utilizării muncii nedeclarate, a achitării salariului ori a altor plăți fără reflectarea acestora în evidența contabilă. De asemenea, documentul prevede abilitarea Inspectoratului cu dreptul de constatare și examinare a contravențiilor în cazul constatării în activitatea angajatorului a cazurilor menționate mai sus.

 

Angajații primăriilor vor beneficia de indemnizații lunare neimpozabile

Angajații primăriilor vor putea beneficia de indemnizații lunare neimpozabile în mărime de 40 la sută din salariul de bază. Proiectul de modificare a Legii privind descentralizarea administrativă și Legii privind administrația publică locală, a fost votat în prima lectură. Modificările propuse vizează acordarea unor indemnizații lunare neimpozabile personalului din autoritățile publice locale încadrat în conformitate cu statele de personal aprobate de Cancelaria de stat. Indicii de referință ai indemnizației urmează a fi stabiliți de către consiliile locale și nu vor putea depăși 40% din suma anuală a salariilor de bază.

 

Parlamentul a aprobat proiectul de lege care prevede crearea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară

Autoritățile administrației publice locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes local sau regional. Membrii legislativului au aprobat în prima lectură, proiectul de lege cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară. Documentul reglementează modul de constituire, activitate, funcționare, reorganizare și lichidare a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. Asociațiile vor fi apolitice, non-profit, create din două sau mai multe unități administrativ-teritoriale de nivelul întîi și doi, pentru a furniza în comun servicii publice pentru comunitate. Organele de conducere ale asociației vor fi adunarea generală, consiliul asociației, comisia de cenzori și directorul.

 

Mecanismul de consultare de către Parlament a Adunării Populare a Găgăuziei va fi reglementat prin lege

Mecanismul de consultare de către Parlament a Adunării Populare a Găgăuziei va fi reglementat prin lege. Acest lucru se va întîmpla în cazul examinării proiectelor de legi care vizează statutul, atribuțiile sau alte chestiuni care se referă la UTA Găgăuzia. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 68 de deputați. Documentul a fost elaborat în pe platforma Grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționării unității teritoriale autonome Găgăuzia, pentru ajustarea prevederilor legislative ale Republicii Moldova referitoare la statutul special al UTA Găgăuzia stabilit de normele constituționale. În rezultat, proiectele de acte normative, care vizează statutul sau competențele UTA Găgăuzia, vor fi transmise spre avizare Adunării Populare a Găgăuziei/Comitetului Executiv. De asemenea, în proiectul de lege este stipulată expres atribuția autorităților UTA Găgăuzia de a transmite proiectele legilor locale elaborate spre avizare ministerelor și altor autorități administrative centrale de resort, responsabile de domeniul la care se referă proiectul de lege.

 

Angajații structurilor de forță nu vor fi obligați să restituie cheltuielile de instruire, dacă aleg să muncească într-o altă autoritate a statului

Funcționarii publici cu statut special, militarii și ofițerii de informații și securitate vor avea posibilitatea să activeze într-o altă autoritate publică decît cea pentru care au fost pregătiți, fără a fi obligați să restituie cheltuielile de instruire. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 68 de deputați. Astfel, angajați vor avea posibilitatea să activeze într-o altă autoritate a statului, într-o funcție ce implică exercitarea serviciului militar sau special.

 

A fost simplificată procedura de constituire a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații

Legislativul a adoptat proiectul de lege care prevede eficientizarea gestionării infrastructurii de irigare. Astfel, a fost simplificată procedura de constituire a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații prin excluderea obligațiunii ca Statutul acesteia să fie aprobat de cel puțin 50% plus unu din membri. De asemenea, a fost prevăzut faptul că Adunarea generală a asociației va putea decide, cu votul membrilor ce dețin în proprietate sau folosință peste 50 la sută din terenurile aflate în aria de deservire, dizolvarea asociației, dacă obiectivele ei nu mai pot fi îndeplinite sau existența acesteia nu mai este necesară. Modificările vizează crearea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații la nivel de sector, în cazul sistemelor de irigare cu mai multe sectoare. În cazul sistemelor de irigare amplasate compact, vor putea fi constituite asociații ce înglobează mai multe sisteme de irigare, cu condiția că activitatea acestora nu va afecta negativ funcționarea sistemelor de irigare per general.

 

În spațiile verzi vor putea fi amplasate obiective de infrastructură, compatibile cu destinația acestora

Deputații au aprobat proiectul de lege care prevede dreptul agenților economici de a amplasa obiective pentru activități economico-sociale în spațiile verzi proprietate publică, condiția fiind compatibilitatea acestor obiective cu spațiile verzi. De asemenea, amplasarea obiectivelor nu presupune schimbarea destinației acestor terenuri. Agenții economici vor trebui să solicite autorizația administrației publice locale prin care se va stabili, în coordonare cu Agenția de Mediu, locul de amplasare, suprafața obiectivelor, precum și condițiile de desfășurare a activității. Prevederile proiectului se referă la terenurile sportive și de agrement, instalațiile pentru practicarea sportului, inclusiv obiective auxiliare de deservire și de întreținere a terenurilor sportive, tribune, căi de acces, sisteme de irigare, blocuri sanitare, obiective de menire social-culturală etc.

 

Hărțuirea și victimizarea vor fi pedepsite contravențional

Modificările legislative care au scopul de a îmbunătăți mecanismele de protecție împotriva discriminării au fost adoptate de Parlament. Inițiativa legislativă a fost elaborată în contextul Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și are scopul de a înlătura deficiențele cadrului normativ în acest domeniu. Documentul prevede extinderea criteriilor de nediscriminare, îmbunătățirea colectării de date în materia egalității, monitorizarea, evaluarea și raportarea anuală a rezultatelor și consolidarea cadrului instituțional. Totodată, Codul contravențional a fost completat cu noțiunile de „hărțuire” și „victimizare”. Astfel, va fi sancționat orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil sau ofensator, avînd drept scop sau efect lezarea demnității unei persoane. De menționat că hărțuirea de conotație sexuală rămîne a fi sancționată de Codul penal.

Sursa: parlament.md

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
06.01.25 - 12:13
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31