DIGITALIZAREA ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE A FOST SUBIECTUL CONSULTĂRILOR PUBLICE LA PARLAMENT

Digitalizarea în sistemul de sănătate a fost subiectul consultărilor publice, organizate de Comisia protecție socială, sănătate și familie. Scopul evenimentului, care a întrunit oficiali și experți din domeniu, manageri ai instituțiilor-cheie, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, a fost de a evalua starea curentă a sistemelor informaționale în sănătate și de a elabora o foaie de parcurs pe termen scurt și mediu în vederea îmbunătățirii acestora.

În cadrul discuțiilor a fost constatat faptul că sistemele informaționale în sfera sănătății necesită o reevaluare și o resetare, capacitățile acestora fiind depășite, fapt care face anevoios procesul de gestionare a lor și, respectiv, lucrul medicilor. În același timp, potrivit aprecierilor, sistemul de digitalizare în sănătate din Republica Moldova are un potențial semnificativ și, ținînd cont de experiența altor state, poate fi eficientizat și îmbunătățit. De asemenea, există deschidere din partea donatorilor internaționali de a finanța acest proces, astfel încît să fie ușurată munca medicului, iar pacientul să poată obține mai ușor îngrijirea medicală de care are nevoie.

Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a îndemnat toți actorii implicați să fie receptivi și de comun acord să fie elaborat caietul de sarcini în care se fie listate necesitățile reale privind digitalizarea sistemului medical. „Trebuie să avem un produs mai aproape de așteptările tuturor și care să funcționeze eficient. Iar, în acest sens, este nevoie de o listă clară de funcționalități pe care să o putem prezenta dezvoltatorului”, a menționat deputatul. De asemenea, Dan Perciun a accentuat necesitatea remedierii și consolidării bazei legislativ-normative a sistemelor informaționale în cadrul instituțiilor statului, inclusiv în domeniul sănătății.

Următoarea ședință în acest format extins în problema eficientizării gestionării sistemelor informaționale în sănătate va avea loc, pe platforma comisiei parlamentare de resort, pe 2 mai anul curent. Pînă atunci urmează a fi elaborat un plan de activități pentru soluționarea problemelor identificate.

Sursa: parlament.md

01.10.24 - 00:41
01.10.24 - 00:52
01.10.24 - 00:43
01.10.24 - 00:50
02.10.24 - 00:22
03.10.24 - 15:32
04.10.24 - 00:15
06.10.24 - 13:29
03.10.24 - 15:30
03.10.24 - 15:29
04.10.24 - 00:11
04.10.24 - 00:13
02.10.24 - 00:13
02.10.24 - 00:20
02.10.24 - 00:11