DEZMINŢIRE
Prin Hotărîrea Judecătoriei Centru din 07.04.2010, judecător Ştefan Niţă, s-a decis parţial admiterea reclamantului Alexandr Bilinkis în procesul intentat cotidianului „Moldova Suverană” şi lui Ion Berlinski, obligînd ziarul la publicarea dezminţirii şi la plata prejudiciului moral în sumă se 10.000 de lei.
Ulterior, pe data de 14 Decembrie 2011, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a admis parţial recursul declarat de cotidianul „Moldova Suverană” şi Ion Berlinski, constatînd:
„Colegiul reţine că admiterea acţiunii în partea obligării dezminţirii informaţiei expuse în articolul „Bilinkis, Grinşpun şi Leibovici au lăsat o familie fără moştenire”, publicat în numărul din 28 aprilie 2009 şi recunoaşterea dreptului violat, deja constituie prin sine o satisfacţie echitabilă pentru orice prejudiciul moral eventual suferit ca urmare a publicării articolului” şi a decis:
„Se admite recursul declarat de către Cotidianul Naţional Independent „Moldova Suverană – Serie Nouă” SRL.
Se casează parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 ianuarie 2011 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 07 aprilie 2010 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Bilinchis împotriva lui Ion Berlinschi şi Cotidianului Naţional Independent „Moldova Suverană – Serie Nouă” SRL cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale şi repararea prejudiciului moral în partea încasării prejudiciului moral şi se emite o nouă hotărâre în partea dată prin care:
Se respinge cererea lui Alexandru Bilinchis împotriva lui Ion Berlinschi şi Cotidianului Naţional Independent „Moldova Suverană – Serie Nouă” SRL cu privire la repararea prejudiciului moral.
În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 ianuarie 2011 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 07 aprilie 2010 se menţin.
Decizia este irevocabilă de la pronunţare.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac, judecătorii Tamara Chişcă-Doneva, Iulia Sîrcu, Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat.”
În consecinţă, în conformitate cu Hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 Aprilie 2010, reproducem întocmai textul extras din articolul „Bilinkis, Grinşpun şi Leibovici au lăsat o familie fără moştenire”, publicat în numărul din 28 Aprilie 2009 al cotidianului nostru, pe care instanţă l-a decis şi calificat a fi dezminţirea în sine a afirmaţiilor conţinute:
„ - Prin mituire, ameninţări psihice şi fizice aceştia au reuşit pînă acum să construiască un adevărat imperiu financiar, dar şi o adevărată structură mafiotă... setea de bani a făcut din această grupare monstruoasă o adevărată forţă de temut, chiar şi în lumea interlopă.... Capii acestei mafii sunt Bilinkis, Grinşpun şi Leibovici;
- la început, cei trei satrapi au identificat persoanele din anturajul lui Edu, pe care le-au racolat prin ameninţări şi şantaj (serviciile unora au fost, pur şi simplu, cumpărate);
- au fost găsiţi şi torţionarii, în persoana unor poliţişti, judecători şi altor funcţionari corupţi... că gruparea care a decis deposedarea de avere a familiei Edu avea rădăcini adînci în sistemul nostru de justiţie o demonstrează şi faptul că imediat după pronunţarea sentinţei de condamnare a lui Sergiu Edu, Oficiul de Executare a sectorului Rîşcani, al capitalei a intentat procedura de executare;
- după decesul lui Sergiu Edu, procesul de judecată a fost suspendat pînă la determinarea succesorilor în drepturi ai acestuia. Pînă în momentul de faţă moştenitorii (soţia, copiii şi părinţii lui Sergiu) nu au primit certificate de moştenitori, deoarece patrimoniul defunctului este obiect al mai multor procese de judecată, iniţiate de mafia, care l-a băgat în mormînt cu zile. Capii acestei mafii sunt Bilinkis, Grinşpun şi Leibovici;
- tot ei continuă şi astăzi, să însuşească, prin metode ilegale, patrimoniul defunctului;
- aceştia sunt cei care au iniţiat mai multe procese judiciare şi au influenţat instanţele de drept şi alte instituţii de stat în perioada cînd Sergiu Edu se afla în arest preventiv.”
Moldova Suverană