Detașamentele cecene sunt angajate în lupte grele cu Armata ucraineană în Donbas

Detaşamente ale unităţii speciale cecene Ahmat sunt angajate în lupte grele împotriva Armatei ucrainene în împrejurimile oraşului Doneţk, capitala regiunii omonime din Estul Ucrainei, a anunţat Sîmbătă Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia EFE.

Conform raportului zilnic al aceluiaşi Minister despre evoluţia frontului în războiul pornit de Rusia contra Ucrainei, unităţile de asalt cecene luptă de asemenea în centrul oraşului ucrainean Mariinka.

Unităţile trupelor speciale cecene Ahmat, denumite astfel de liderul cecen Ramzan Kadîrov în onoarea tatălui său, au participat activ la lupte în primele luni ale invaziei ruse, dar apoi au avut o implicare foarte limitată în operaţiuni, fiind eclipsate de unitatea de mercenari Wagner a lui Evgheni Prigojin care a ocupat recent oraşul ucrainean Bahmut după mai mult de opt luni de lupte sîngeroase.

Kadîrov a anunţat, Joi, că unităţile sale de asalt au început operaţiuni ofensive pentru "eliberarea" unor localităţi în provinciile ucrainene Doneţk, Zaporojie şi Herson, provincii care, împreună cu Lugansk, au fost anexate de Rusia, deşi trupele ruse le controlează doar parţial. Potrivit lui Kadîrov, trupele Ahmat vor activa ca unităţi de asalt în sectoarele cele mai periculoase ale frontului ucrainean, misiune încredinţată pînă în prezent mercenarilor unităţii Wagner.

Liderul acesteia din urmă, Evgheni Prigojin, a avut Sîmbătă o nouă ieşire verbală violentă la adresa unor oficiali din "turnurile Kremlinului", pe care nu i-a precizat, acuzîndu-i că încearcă să semene discordie între Wagner şi Ahmat. "Jocurile periculoase au devenit obişnuite în turnurile Kremlinului (...) Ei pur şi simplu distrug statul rus", a susţinut Prigojin, potrivit Reuters.

În raportul său operaţional despre evoluţie frontului, comandamentul ucrainean a semnalat tentative eşuate de acţiuni ofensive ruseşti lîngă Ivanivske, un mic oraş situat la circa 10 kilometri Vest de Bahmut, precum şi raiduri efectuate de aviaţia militară rusă în zona oraşelor Bila Hora şi Ceasov Iar. De asemenea, se dau lupte intense în zona oraşului Avdiivka, pe care trupele ruse încearcă să-l ocupe.

În acest timp, în provincia rusă Belgorod, de la frontiera cu Ucraina, autorităţile locale au anunţat, Sîmbătă, că doi civili au fost ucişi în urma unor noi bombardamente ale artileriei ucrainene. Aceleaşi autorităţi au anunţat evacuarea urgentă a circa 600 de copii din localităţile limitrofe frontierei ucrainene, în timp ce peste 5.000 de civili s-au refugiat din aceleaşi zone de teama bombardamentelor.

Armata ucraineană şi-a înmulţit atacurile în această provincie frontalieră rusă, unde în urmă cu o săptămînă a avut loc o incursiune spectaculoasă a unor grupuri înarmate ce s-au auto-descris ca fiind ale unor combatanţi ruşi ce luptă de partea Armatei ucrainene. Bombardamentele şi aceste atacuri ar putea fi o tactică a Armatei ucrainene de a forţa Rusia să-şi mute trupe de pe teritoriul Ucrainei pentru a-şi apăra propriul teritoriu, în timp ce este aşteptată mult trîmbiţata contraofensivă ucraineană care să încerce eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia. (AGERPRES)

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40