O disciplină obligatorie, nu una opțională!

Autor: Mihai CONŢIU

În urmă cu 10 sau 12 ani, am mai abordat acest subiect sensibil pentru unii părinți, profesori și chiar unele segmente ale societății civile. Revin deoarece pasul introducerii educației sexuale în școli bate pe loc și consider că trebuie să-i împing, măcar un pic, de la spate pe cei responsabili. Inexistența unui curs obligatoriu de educație sexuală în școli este dăunătoare, în parametri extrem de gravi, copiilor. În Republica Moldova, statisticile spun că cel puțin un copil este abuzat sexual în fiecare zi. În 2923, au fost raportate oficial 375 de infracțiuni sexuale împotriva copiilor. Potrivit unor date statistice, anual, în Republica Moldova, circa 200 – 250 de minore devin mame. Numărul mamelor adolescente este de 3 ori mai mare decît în Uniunea Europeană. Dacă ar exista o educație sexuală predată în școli, aceste riscuri ar putea fi prevenite. Cursul de ”Educație pentru sănătate”, care ”este studiată la alegere”, în clasele V – XII este absolut ineficient, la fel ca și convingerea unor oficiali din Educație că manualul de ”Biologie” suplinește orice curs de educație sexuală. Responsabilitatea rezolvării acestei chestiuni, indiferent cît de impopulară ar fi în rîndul multora, revine, în ultimă instanţă, politicienilor, care, totuși, par să ”aplaude cu urchile” cînd vine vorba despre așa ceva.

Dacă ar exista un Program naţional bine structurat cu privire la predarea în şcoli a educaţiei sexuale, care, pe baze științifice, ar demonstra această necesitate pe înţelesul tuturor, avem convingerea că şi biserica ar reacţiona pozitiv. Rămînînd în stadiul actual de tatonare şi discuţii sterile, mai curînd politizate, demonstrăm că nu avem capacitatea de a anticipa cît de mare este răul pe care-l cauzăm copiilor din cauza acestei, să-i zicem, ”pudicităţi rustice”, care nu-i deloc lipsită de un cumul de ipocrizii, falsităţi şi religiozităţi de circumstanţă.

Primul manual de educaţie sexuală, valabil şi astăzi, este ”Kamasutra”. ”Kama” înseamnă plăcere senzuală sau sexuală, iar ”sutra” – legi sau reguli. Această carte a apărut între secolele I şi IV d. Hr., în Benares, India, cînd înţeleptul Shari Vatsyayana a consemnat, în scris, absolut tot ce a putut afla şi cunoaşte despre practicile sexuale ale compatrioţilor lui. Lucrarea se constituie într-un ghid detaliat al conduitei sexuale, iar poziţiile amoroase prezentate în fotografiile din ”Kamasutra” sunt toate inspirate din Yoga. ”Kamasutra” se adresează tuturor categoriilor de vîrstă.

”Mintea şi trupul nu sunt în contradicţie”, consideră locuitorii din India, una dintre cele mai spirituale ţări. Indienii au convingerea profundă că mintea şi corpul sunt ”ingredientele unui întreg ideal şi nu au cum să fie separate sau în contradicţie. În concepţie europeană, însă, corpul şi mintea sunt luate ca elemente separate. Prin urmare, India, încă din Antichitate, este prima ţară din lume care a dezvoltat ştiinţa educaţiei sexuale. Absolut toţi marii învăţaţi indieni consideră că actul sexual este o ştiinţă aflată în strînsă legătură cu religia. Libertatea cu care, încă din Antichitate, indienii privesc actul sexual şi educaţia sexuală nu se deosebeşte cu nimic de percepţia pe care o are şi Occidentul abia astăzi.

Indiferent de multele libertăţi acordate de o parte a lumii moderne minorităţilor sexuale (homosexuali, lesbiene), heterosexualitatea trebuie privită ca o normalitate, iar homosexualitatea ca o realitate inevitabilă, fără să fie statuată ca fiind model de urmat. Anume aceste diferenţe trebuie nuanţate pregnant în orice manual de educaţie sexuală, indiferent de legile existente, cele care, firesc, îi apără împotriva discriminării pe homosexuali. Copiii trebuie să ştie că minoritățile sexuale nu pot fi discriminate, ci trebuie să fie învăţaţi că acestea sunt utile societății aşa cum s-au născut.

Retragerea din şcoli, în 2010, a ghidului ”Sexul povestit celor mici” a însemnat mai curînd o respingere totală a iniţiativei didactice, pentru că nu a fost compensată cu un demers de corectare/ajustare ştiinţifică a manualului. Dacă este să ne luăm după ipocrizia cu care s-a protestat, în 2012, împotriva acestui ghid, atunci care trebuie să fie atitudinea acelorași oponenţi faţă de ”Kamasutra”, care este acceptată de întreaga lume civilizată, sau faţă de ”Cîntarea cîntărilor” din ”Vechiul Testament”?

Predarea educaţiei sexuale în şcolile din Republica Moldova întîmpină o serie de probleme. Se creează impresia că trăim într-un obscurantism total faţă de această chestiune. Absolut nici un partid politic din Republica Moldova nu a avut şi nu are curajul să introducă în Programul său politic rezolvarea acestei probleme de interes naţional, la urma urmei. Elaborarea şi punerea în practică, prin voinţă politică consensuală, a unui Program de educaţie sexuală în şcoli este la fel de important ca şi, de exemplu, legalizarea prostituţiei. Nu exagerăm deloc în cazul prostituţiei, iar asta pentru că tratăm această ”profesiune milenară”, care nu va dispare niciodată, cu o condamnabilă ipocrizie. Ştim că există şi că n-o putem eradica niciodată, dar preferăm s-o acceptăm, făcîndu-ne că nu există, asta în loc s-o legalizăm, să protejăm astfel prostituatele împotriva discriminării prin exploatarea ilegală a lor de către proxeneţi.

Aparent, ar părea că nu au nici o legătură una cu alta, însă nu-i tocmai aşa, dar Republica Moldova se confruntă și cu aceste trei chestiuni majore – lisa educaţiei sexuale în şcoli, proxenetismul şi alcoolismul. Pentru elaborarea unui manual de educaţie sexuală în şcoli, biserica nici nu trebuie implicată, dar nici ignorată în natura valorilor morale pe care le propovăduieşte. Nu preoţii dogmatici sunt cei care trebuie să participe la întocmirea manualelor de educaţie sexuală în şcoli, ci medici igienişti, psihologi psihoterapeuţi, moralişti, sociologi şi pedagogi de elită, care să facă şi o sinteză a calităţii didactice a manualelor predate în Europa, dar să elaboreze o disciplină școlară pe măsura specificului naţional.

Astfel, ţinîndu-se seamă de evoluţia biologică a copilului, cei care elaborează manualele de educaţie sexuală trebuie să ia în consideraţie măcar următoarele repere: copiilor trebuie să li se oferea informaţii exacte cu privire la procreare; informaţii despre igienă, sănătate, protecţie sau pentru a spulbera miturile; să-şi dezvolte anumite deprinderi cum ar fi abilităţile de gîndire critică, de comunicare şi negociere, de luare a deciziilor, sentimentul de încredere în sine, capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea, capacitatea de a pune întrebări şi de a căuta ajutor; legislaţia în raport cu abuzurile. Copilul trebuie să aibă atitudini şi valori pozitive: deschidere, respect pentru sine şi pentru alţii, atitudine pozitivă faţă de sănătatea sexuală şi reproductivă etc.

Neputinţa elaborării unor manuale de educaţie sexuală pentru predarea acestei discipline-ştiinţă în şcoli vine şi din aceea că poate nu are cine să le elaboreze şi să le întocmească în deplină cunoştinţă de cauză? Oare Republica Moldova nu are încă specialiști competenți în acest domeniu, dezinhibați, bine pregătiţi, buni cunoscători ai specificității naţionale, ai psihologiei şi sociologiei urbane şi rurale și psihoterapeuți în domeniu? Nu cred!