DEPUTAŢI DIN COALIŢIE SOLICITĂ INVESTIGAREA TENTATIVEI DE CORUPERE A UNOR DEPUTAŢI
Deputaţi din coaliţia de guvernare au solicitat public organelor de drept să investigheze sub aspect penal tentativa de corupere a unor parlamentari. Declaraţiile au fost lansate duminică, 16 februarie, în cadrul emisiunii Replica de la postul de televiziune „Prime”.
Vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii parlamentare a formaţiunii, a opinat că autorii tentativei ar putea fi traşi la răspundere pentru corupere activă şi speră să fie găsite probe în acest scop. Streleţ a precizat, că PLDM examinează acest caz, iar rezultatele preliminare ar arăta că de vină ar fi controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. În opinia liberal-democratului, cineva ar dori să spargă coaliţia de guvernare pentru a împiedica semnarea Acordului de asociere cu UE. Potrivit lui Streleţ, o eventuală reuşită de corupere a cel mult 4 deputaţi ar conduce la pierderea majorităţii parlamentare de către Coaliţie, fapt ce ar pune în pericol parcursul european al ţării.
Preşedintele de onoare al PD, deputatul Dumitru Diacov, a declarat că are deplină încredere în deputaţii, care în momentul de faţă au o responsabilitate foarte mare – semnarea Acordului de asociere, din care motiv nu se vor lăsa corupţi. Diacov a mai comunicat că tentative şi chiar reuşite de corupere a deputaţilor au existat şi înainte, de aceea ar trebui ca organele de drept să se autosesizeze pentru a curma acest fenomen.
Co-preşedintele Partidului Liberal Reformator, deputata Ana Guţu, de asemenea consideră necesară investigarea acestor cazuri, care ţine de competenţa Serviciului de Informaţii şi Securitate.
Săptămîna trecută un deputat PD şi un deputat PLDM au anunţat, pe o reţea de socializare, că au fost contactaţi de o persoană care le-a spus că în Parlament se va forma o nouă fracţiune, din deputaţi ieşiţi din PLDM, PDM şi PLR, şi le-a propus să facă parte din noua fracţiune contra unor sume importante.
Sursa: IPN