Departamentul de Stat al SUA va fi reorganizat

Departamentul de Stat al SUA va fi reorganizat pentru a fi desființate birourile redundante și unele programe care nu corespund intereselor externe ale SUA sub Președinția lui Donald Trump, a anunțat, Marți, șeful diplomației americane, Marco Rubio, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Această abordare privește Departamentul începînd cu baza sa, de la birouri și pînă la Ambasade”, a indicat, într-o declarație, Marco Rubio, care a descris această reorganizare ca făcînd parte din agenda America First (America pe primul loc), doctrina oficială a politicii lui Trump.

”Funcțiile regionale vor fi consolidate pentru a crește funcționalitatea, birourile redundante vor fi eliminate, iar programele non-statutare care nu sunt conforme intereselor naționale esențiale ale SUA vor înceta să mai existe”, a explicat șeful diplomației americane.

De pildă, a exemplificat acesta, activitățile din subordinea Subsecretarului pentru Securitate Civilă, Drepturile Omului și Democrație vor fi transferate în subordinea unui nou Coordonator pentru Asistență Externă și Afaceri Umanitare.

Noul șef al diplomației SUA a criticat creșterea excesivă a Departamentului de Stat de-a lungul anilor, descriind această instituție drept umflată, birocratică și incapabilă să-și îndeplinească misiunea diplomatică esențială în această nouă epocă de mare competiție între puteri.

Planul de reorganizare, asupra căruia Congresul american a fost deja notificat, prevede eliminarea a 132 din cele 734 de birouri și oficii ale Departamentului de Stat, iar subsecretariatele vor întocmi planuri de reducere a personalului cu 15%, potrivit unui memorandum intern al acestei instituții consultat de Reuters.

Încă nu este clar cîți angajați ai Departamentului de Stat vor fi concediați, dar conform unui document separat postat de Rubio pe rețeaua de socializare X ar urma să fie desființate circa 700 de posturi.

Totuși, planul de reorganizare pare să fie mai puțin sever decît se temeau mulți dintre angajații instituției, ce va menține departamente care se ocupă de chestiuni precum democrația, drepturile omului sau refugiații.

Reorganizarea amplă anunțată acum de Rubio survine după ce Trump a ordonat, în Februarie, de asemenea, reorganizarea Serviciului Extern al SUA - corpul diplomatic al SUA - pentru a se asigura că diplomații americani urmează agenda sa de politică externă.
Oficiali americani au declarat, în Martie, că Departamentul de Stat pregătește închiderea mai multor misiuni diplomatice și consulare, dar anunțul de Marți al lui Marco Rubio nu menționează această chestiune. ”Acesta este un plan exclusiv intern. Nu are nimic de-a face cu misiunile externe. Dar aceasta nu înseamnă că nu vor urma decizii care să privească și misiunile externe”, a explicat un responsabil.

În subordinea lui Rubio se află în prezent și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a cărei activitate a fost redusă la minim și Trump dorește chiar să o desființeze, după ce a acuzat-o că a sprijinit presa de fake news favorabilă democraților fostului președinte Joe Biden. Pe lîngă acțiunile pur umanitare, USAID finanța în străinătate, din bugetul său anual, de circa 40 de miliarde de dolari, de asemenea, ONG-uri, activiști și mass-media pentru a promova bunele practici democratice, fiind astfel acuzată de susținerea unor cauze ideologice și implicare în acțiuni de destabilizare a unor Guverne.