Protejarea şi funcţionarea „stării de urgenţă” în raport cu CtEDO

Săptămîna trecută, autorităţile abilitate ale guvernării de la Chişinău, în paralel cu încă trei state membre ale Consiliului Europei (CE), respectiv România, Letonia şi Armenia, au activat articolul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CoEDO) care permite derogări de la aplicarea acesteia în condiţiile stării de urgenţă decretate ca urmare a coronavirusului. Din cauza progresiei pandemiei, aceste patru state membre ale CE au „notificat oficial” că se află în stare de urgenţă şi activează derogarea prevăzută de articolul 15 al Convenţiei.

Articolul 15 din CoEDO prevede că „în caz de război sau de alt pericol public care ameninţă existenţa unei naţiuni”, un stat membru „poate lua măsuri derogatorii de la obligaţiile prevăzute în Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu contravină altor obligaţii care decurg din dreptul internaţional”. Activarea articolului 15 nu permite însă derogarea de la articolele Convenţiei care protejează dreptul la viaţă şi care interzic tortura şi sclavia.

Probabil că multora dintre cititorii noştri nu le spune nimic esenţial acest demers al guvernării de la Chişinău, dar vom explica de ce este unul de o importanţă majoră. Derogarea de la aplicarea articolului respectiv din CoEDO înseamnă blocarea „prădătorilor judiciari”, a celor care și-au făcut un obicei de a acționa Statul în judecată la CtEDO în cauze dintre cele mai nesemnificative, a celor care fac parte dintr-o mafie specializată în cîștigarea de procese la CtEDO.

Instituirea ”stării de urgență”, conform legislației naționale, presupune și limitarea, restîngerea ori anularea unor drepturi civile. Se știe că în situații de război, cataclisme naturale, stări de asediu ori de urgență apar profitorii, hoții și prădătorii de tot felul care vor să se îmbogățească pe seama haosului și panicii.

De peste un deceniu și jumătate, ziarul nostru a tor scris despre ”mafia moldovenească de avocați specializată în cîștigarea dosarelor la CtEDO împotriva Republicii Moldova”, iar asta pe căi atît de bine urzite încît nici măcar unul dintre judecătorii Înalte Curți nu bănuiește că dă un verdict nedrept. Mă refer la acei judecători proveniți din țările cu democrații autentice.

Dacă guvernarea de la Chișinău nu făcea demersul amintit către CoEDO, atunci CtEDO era bombardată cu zeci de dosare înaintate de către ”prădătorii judiciari”, adică avocații unor cauze în care unii procesomani moldoveni se implică pentru că și acestea sînt ”o sursă de cîștig”, pentru client și pentru avocatul cu ”relații”. Precizez că aceste dosare ar fi apărut cu mult mai tîrziu, după ridicarea ”stării de urgență”, cînd oricărui ”reclamagiu specializat” i se năzărea să dea Statul în judecată, în instanțele naționale, din cauză că în ziua X i-au fost încălcate o serie de libertăți civile, cetățenești. În mod firesc, în conformitate cu legislația națională acordată cu ”starea de urgență”, reclamagiul pierdea procesul intentat Statului, dar îl cîștiga la CtEDO dacă Republica Moldova nu se adresa CoEDO notificînd derogarea amintită.

Vigilența promptă de care a dat dovadă guvernarea de la Chișinău e o lovitură chiar neașteptată pentru toți acești ”prădători judiciari”. Sînt sigur că după ce presa locală va afla despre această situație și o va populariza, nu vor întîrzia să apară tot soiul de comentatori ori analiști care vor critica dur, ”cu argumente democratice și dezinteres” acest demers firesc și obligatoriu al guvernanților. În fond, nu este vorba decît despre protejarea şi funcţionarea „stării de urgenţă” în raport cu CtEDO, iar asta în spirit european și în rînd cu alte țări care sînt chiar membre ale Uniunii Europene.

Mihai CONŢIU