Deși gruparea Statul Islamic a revendicat atacul de la sala de concerte de lîngă Moscova, șeful FSB insistă că Ucraina a fost implicată direct

Serviciile de informaţii militare ucrainene au fost implicate direct în atacul criminal de la o sală de concerte din apropiere de Moscova în care peste 140 de oameni au fost ucişi, a declarat şeful serviciului federal de securitate rus (FSB), Aleksandr Bortnikov, relatează Vineri TASS preluată de Reuters.

Rusia a lansat astfel de acuzaţii şi în trecut. Bortnikov nu a furnizat dovezi pentru a-şi susţine afirmaţiile.

"Investigaţia este în desfăşurare, dar pot spune deja că serviciile de informaţii militare ucrainene sunt direct implicate în acest atac", a declarat Bortnikov, potrivit agenţiei de ştiri ruse de stat.

De asemenea, el a acuzat NATO că ”facilitează transferul de mercenari şi militanţi din organizaţii teroriste internaţionale din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Afganistan în Ucraina, pentru a putea lupta acolo împotriva forţelor ruse”.

Gruparea Statul Islamic a revendicat masacrul de sala de concerte din luna Martie, iar oficiali americani au afirmat că deţin informaţii care indică faptul că acesta a fost comis de ramura afgană a organizaţiei teroriste, Statul Islamic - Khorasan. Ucraina a negat în mod repetat că a fost implicată în atac.

Potrivit TASS, Bortnikov a declarat că SI - Khorasan a jucat un rol în coordonarea acţiunilor atacatorilor şi că serviciul ucrainean de informaţii militare a jucat de asemenea un rol direct. 

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
07.04.26 - 14:46
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
09.04.26 - 00:03
01.04.26 - 00:07
02.04.26 - 13:49
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
06.04.26 - 12:04
03.04.26 - 13:11
02.04.26 - 13:50
04.04.26 - 13:34