De Simbata, Polonia intra in "zona rosie"

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat, Vineri, că întreaga ţară intră în ''zona roşie'' începînd de Sîmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19, relatează AFP.
Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară, scrie Agerpres.
În ultimele 24 de ore, fuseseră raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori.
Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se aflau deja de Sîmbăta trecută în ''zona roşie'', unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.
Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ''tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă'' începînd de săptămîna viitoare.
El a îndemnat persoanele în vîrstă de peste 70 de ani să rămînă acasă şi a anunţat crearea unui ''Corp de sprijin pentru seniori'', format din voluntari care vor ajuta vîrstnicii cu aprovizionarea.
Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmînd să se desfăşoare online.
Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.
Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrîns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.
Premierul Morawiecki a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încît ''economia să funcţioneze mai rapid ca în Primăvară'', cînd a fost instituită o izolare totală.
PIB-ul Poloniei ar urma să scadă anul acesta cu 3,6%, conform unei prognoze a Fondului Monetar Internaţional (FMI), o situaţie mai bună faţă de alte state din UE.












