De ce si-au schimbat specialistii din sanatate opinia despre masca. Motivele pentru care au decis ca e necesară

La începutul pandemiei de coronavirus, oficialii din domeniul sănătății spuneau că nu trebuie să purtăm măști sanitare, dacă nu avem simptome respiratorii. Apoi, au spus că ar fi bine să le purtăm. Acum, mulți spun că trebuie să purtăm măști dacă vrem să salvăm zeci de mii de vieți.
„Dacă am purta toți mască pentru următoarele patru, șase, opt, 12 săptămîni în întreaga țară, această transmitere a virusului s-ar opri”, a spus dr. Robert Redfield, director al Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) din SUA, citat de CNN.
Însă purtarea măștii a devenit o problemă care împarte societatea în două: cei care cred că este necesară și cei care susțin că ar fi o încălcare a drepturilor lor, din cauza unor informații false propagate mai ales pe rețelele sociale.
Cînd primele cazuri de COVID-19 au apărut în afara Chinei, autoritățile sanitare au spus, pe baza recomandărilor făcute de Organizația Mondială a Sănătății, că nu e necesar să purtăm mască. Apoi, însă, recomandările au fost schimbate, după ce specialiștii au reușit să afle mai multe despre SARS-CoV2 și despre cît de mare este răspîndirea coronavirusului în aer.
Iată cîteva motive pentru care masca de protecție este necesară:
”Virusul se poate răspîndi și atunci cînd vorbim sau respirăm.
Acest coronavirus este extrem de contagios. Fără măsuri de limitare a răspîndirii, precum carantina sau izolarea, fiecare persoană infectată poate da COVID-19 mai departe, în medie, altor 2-3 persoane, ceea ce face acest coronavirus de două ori mai contagios decît gripa.
O persoană infectată care fie nu are simptome, fie nu le-a dezvoltat încă, deci nu știe că este pozitivă, poate răspîndi foarte ușor virusul.
SARS-CoV2 are o lungă perioadă de incubație – pînă la 14 zile – timp în care o persoană îl poată răspîndi înainte de a ști că e infectată.
Purtătorii ar putea fi mai contagioși în cele 48 de ore dinainte de apariția simptomelor.
Prin urmare, nu doar oamenii care strănută și tușesc pot răspîndi coronavirusul. Adesea sunt oameni care se simt bine și nu au febră. Și în această situație poate fi oricine”.
„Măștile sunt menite să protejeze alte persoane în cazul în care purtătorul este infectat fără să știe și nu are simptome”, arată CDC.
Dar beneficiile merg în ambele sensuri. Dacă ceilalți poartă mască, și noi suntem protejați.
Dacă 95% dintre americani ar purta măști pentru față în locurile publice, ar putea preveni peste 45.000 de decese pînă la 1 Noiembrie, potrivit Institutului pentru evaluarea sănătății de la Universitatea din Washington.
La începutul pandemiei, oamenii de știință nu știau cît de ușor se răspîndește acest virus între oamenii care nu au simptome sau cît de mult timp pot rămîne particule infecțioase în aer, de aceea nu recomandau purtarea măștilor de față.
Iar oficialii din domeniul sănătății subliniază că purtarea măștii nu este suficientă. Trebuie să respectăm și distanțarea fizică și să ne spălăm des pe mîini.












