CURTEA CONSTITUTIONALA A ADMIS PARTIAL SESIZAREA PRESEDINTELUI MAIA SANDU
Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea președintelui Maia Sandu, prin care s-a solicitat să fie declarate neconstituționale unele prevederi din Legea cu privire la Guvern. Instanța a declarat neconstituționale prevederile care îi interzic guvernului al cărui mandat a încetat să numească sau să propună pentru numire persoane în funcție de demnitate publică, altele decît miniștri, sau în funcțiile publice.
Curtea a statuat că, pînă la modificarea legii, guvernul al cărui mandat a încetat va putea numi sau propune pentru numire persoane în funcție de demnitate publică, altele decît miniștrii, sau în funcții publice, pentru un termen determinat, pînă la o nouă numire a aceleași persoane sau a alteia de către un executiv cu puteri depline.
Totodată, Curtea a declarat constituționale prevederile ce interzic guvernului al cărui mandat a încetat să elibereze din funcție persoanele cu funcție de demnitate publică sau funcționari publici, cu excepția cazurilor de imposibilitate obiectivă a persoanelor de a-și îndeplini atribuțiile.
A fost declarată inadmisibilă sesizarea în partea referitoarea la controlul constituționalității prevederilor ce stabilesc că guvernul al cărui mandat a încetat nu este în drept să încheie tratate internaționale care implică angajamente financiare pentru Republica Moldova. De asemenea, nu s-a admis controlul constituționalității unor prevederi ce țin de interimatul funcției de prim-ministru.
Hotărîrea este definitivă, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Sursa: IPN