Cînd începem să simţim sfîrşitul şi ce se întîmplă pe drumul spre lumină

Patricia Pearson, jurnalistă canadiană şi autoarea cărţii „Opening Heaven's Door: Investigating Stories of Life, Death, and What Comes After” (n.r. – „Deschizînd uşa Raiului: Investigaţii pe teme de viaţă, moarte şi viaţa de apoi”) a devenit fascinată de fenomenul trecerii în nefiinţă după ce şi-a pierdut, la o diferenţă de doar nouă săptămîni, tatăl şi sora. După decesul apropiaţilor săi, femeia a investigat, timp de cinci ani, ce se întîmplă după moarte. Intervievînd zeci de persoane care au lucrat cu bolnavi în stare terminală, dar şi cu cei care se aflau la un pas de a trece în lumea de dincolo, Patricia a descoperit că, în mod ciudat, muribunzii par a şti exact care este următoarea lor destinaţie şi cînd vor ajunge acolo.
Primul semn apare înainte cu 72 de ore. Muribunzii încep să vorbească în metafore despre călătoria spre lumină înainte cu 72 de ore de trecerea în nefiinţă. „Cînd sora mea era pe moarte din cauza cancerului la sîn, a spus, parcă frustrată: «nu ştiu cum să plec», apoi a pomenit că ar avea nevoie să fie ajutată la zbor”, povesteşte Patricia.

Rudele sau prietenii decedaţi se întorc la noi. Fenomenul, iniţial pus pe seama medicamentelor, a fost analizat de Karlis Osis şi Erlendur Haraldsson, cercetători şi profesori de psihologie la Universitatea din Islanda, care au comparat experienţele unor persoane aflate pe patul de moarte din Statele Unite şi India. Majoritatea pacienţilor care erau conştienţi cu o oră înainte de moarte au declarat că s-au întîlnit cu apropiaţii lor decedaţi, fie că luaseră sau nu medicamente.
Drumul spre lumină. Lumina albă de la capătul tunelului a devenit deja un clişeu în cultura noastră. Descrisă aproximativ la fel de mai multe persoane care s-au aflat la un pas de moarte, această lumină ar fi, de fapt, percepută ca un sentiment puternic de dragoste, de siguranţă, nu doar ca experienţă vizuală. Yvonne Kason, o doctoriţă implicată într-un accident de avion, a comparat acest sentiment cu dragostea maternă. „M-am simţit de parcă eram bebeluş, pe umărul mamei mele. Am simţit că sînt în siguranţă, ca şi cum am fost pierdută şi mi-am regăsit calea”, a povestit Yvonne.

Sursa: realitatea.net