CUM VOR ARĂTA OAMENII PESTE 100.000 DE ANI?

Faţa umană a evoluat considerabil din Epoca Pietrei şi pînă acum, aşa că este de aşteptat ca ea să se schimbe şi în viitor. Un artist şi un genetician au explorat ideea, creînd şi imagini care „spun” cum ar putea arăta chipurile oamenilor peste multe milenii de acum încolo, scrie descopera.ro.
De-a lungul istoriei, chipul oamenilor s-a schimbat în mod considerabil. Spre exemplu, în perioada cuprinsă între acum 800.000 de ani şi acum 200.000 de ani, schimbările rapide ale climei Pămîntului au coincis cu triplarea în dimensiuni a craniului şi a creierului uman, modificare ce a dus totodată la aplatizarea feţei. Ce schimbări fiziologice vor suferi oamenii în viitor, mai ales în contextul în care tehnologiile „purtabile” precum Google Glass vor modifica modul în care ne folosim corpul şi faţa? Nickolay Lamm, un artist şi totodată cercetător, a colaborat cu un genetician pentru a analiza şi ilustra cum vor arăta oamenii peste 20.000, 60.000 şi 100.000 de ani. În urma discuţiilor cu dr. Alan Kwan, doctorand în computational genomicsla Universitatea Washington, Lamm a realizat o simulare a viitoarelor schimbări ale fizionomiei umane.
Dr. Kwan crede că elementul-cheie al evoluţiei viitoare a speciei umane va fi “preluarea controlului” în ceea ce priveşte aspectul omului, care nu va mai fi datorat selecţiei naturale, ci acţiunii omului de a adapta biologia umană la propriile sale necesităţi. Pe măsură ce ingineria genetică va deveni ceva obişnuit, “soarta feţei umane va fi tot mai mult determinată de gusturile oamenilor”, spune dr. Kwan, iar frunţile vor deveni tot mai mai mari, pe măsură ce creierele continuă să crească în dimensiuni. Kwan şi-a bazat predicţiile pe mediul în care vom trăi, clima viitorului şi progresul tehnologic. Una dintre schimbările importante pe care o prezice Kwan este creşterea în dimensiuni a frunţii - un proces ce are deja loc începînd cu secolul al XIV-lea. Un studiu publicat în British Dental Journal arată că oamenii de astăzi au trăsături faciale mai puţin proeminente în comparaţie cu cei ce trăiau între secolul al XIV-lea şi al XVI-lea, însă fruntea este mai înaltă. Kwan se aşteaptă ca această tendinţă să continue, capul oamenilor mărindu-se pentru a putea găzdui un creier mai mare.
Kwan afirmă că peste 60.000 de ani, abilitatea noastră de a controla genomul uman va reduce rolul evoluţiei în modificare trăsăturilor faciale. Pe măsură ce ingineria genetică devine ceva firesc, „soarta feţei umane va fi din ce în ce mai mult stabilită de gusturile oamenilor”, spune cercetătorul. Ochii vor deveni mai mari, pe măsură ce oamenii vor încerca să colonizeze sistemul solar, trăind mai departe de Soare, în zone mai întunecate decît Terra. De asemenea, pielea va deveni mai pigmentată pentru a reduce daunele provocate de radiaţia UV dincolo de stratul protector de ozon al Pămîntului. Kwan se aşteaptă ca oamenii să aibă pleoape mai groase şi arcade mai pronunţate, pentru a putea gestiona condiţiile de gravitaţie scăzută.
Peste 100.000 de ani, Kwan crede că faţa va reflecta „faptul că oamenii vor avea în totalitate controlul asupra geneticii morfologice umane”. „Faţa oamenilor va prezenta mai ales trăsături pe care oamenii le consideră atrăgătoare: trăsături bine marcate, distinse, nas drept, ochi strălucitori, simetrie perfectă drepta-stînga şi proporţii care să respecte aşa-numitul număr de aur”, spune Kwan. Dr Kwan mai crede că ochii vor deveni foarte mari, pe măsură ce specia umană va coloniza Sistemul Solar şi oamenii vor începe să trăiască în mediile mai întunecate ale acestor colonii, aflate mai departe de Soare.
Iată cum îşi imaginează cei doi specialişti că vor arăta oamenii peste câteva zeci de mii de ani.












