Cu limba, Nesterovschi a convins-o pe Irina Lozovan, urmează alții și altele

Vulnerabilitatea lașității moldovenilor în fața agresiunii rusești

Mihai CONȚIU

Una dintre cele mai mari victorii ale moldovenilor de după destrămarea Imperiului Răului (URSS) a fost revenirea firească la grafia latină și legiferarea legitimă a limbii oficiale a Statului Republica Moldova – moldovenească/română. În pofida acestor cuceriri naționale, dobîndite și ca urmare a unor mari manifestații naționale, moldovenii majoritari și tînărul Stat Republica Moldova erau conduși politic și controlați din umbră de către Moscova și serviciile secrete rusești. Acest control moscovit era și a fost mereu exercitat prin intermediul liderilor politici moldoveni dependenți de Kremlin și fostul KGB.

Începînd cu Președinția lui Mircea Snegur și continuînd cu Frontul Popular ”proromânesc” de atunci, fostul KGB era omniprezent, în spatele lor și a deciziilor politice ”votate liber și democratic”. Aservirea acestora față de Kremlin și lașitatea lor a făcut să pară că moldovenii trebuie să fie mulțumiți doar cu revenirea la grafia latină și limbă. Atunci, moldovenilor li s-au oferit doar aceste două ”triumfuri naționale”, nu și demnitatea națională, ca în cazul balticilor, care presupunea obligarea, prin lege, a tuturor minorităților naționale de a învăța limba Statului în care trăiesc.

Această ”omisiune” bine elaborată a stat la baza interminabilelor, încă, dispute identitare, dorite de Moscova, dintre ”nou-constituiții pro-români și pro-ruși”. Această ”omisiune”, după cum constatăm, a fost elaborată de către Kremlin, cu mînă lașă și trădătoare de moldovean, nu neapărat rus, ucrainean etc., ca să funcționeze pe termen lung, indefinibil.

Astfel, astăzi, s-a ajuns la paradoxul în care limba română a fost statuată de către Curtea Constituțională și legiferată în Parlament în sensul utilizării acestui glotonim în absolut toată documentația națională, pe toate palierele. Spun că este un paradox deoarece limba română nu este și constituțională, adică nu este înscrisă în Constituție, Legea supremă a Țării. Tocmai din pricina acestei neconstituționalități ea poate fi denunțată de orice guvernare cu opțiuni pro-rusești, deschizînd, în plus, și calea legiferării unei a doua limbă oficială a Statului – limba rusă.

Pe data de 20 Aprilie anul curent, fostul deputat socialist Alexandr Nesterovschi a provocat-o cu limba și pe Irina Lozovan, și ea fostă deputată PSRM, la un orgasm sub formă lingvistică, de proiect de lege, ca să elibereze și limbii ruse un statut oficial, din așternutul lor în așternutul întregii Țări. Ca să vedeți ce se întîmplă din pricină că nu li s-a închis gura la timp cu o virilitate națională demnă, dar condamnată aprioric la andropauză!

Aceste două personaje, care put de la o poștă a agenți politici de influență ai rușilor, vor statutul de limbă oficială în Republica Moldova a limbii ruse din cele mai schizofrenice motive. Provocarea în sine, ca multe altele, trebuie să justifice intervenția Rusiei întru apărarea ”drepturilor numeroșilor etnici ruși” din Republica Moldova.

Legat de limbă și limbi, vă reproduc, prin preluare, cum și-a argumentat Irina Lozovan poftele pe rețelele sociale

 Lipsa unui statut oficial pentru limba rusă reprezintă o încălcare a drepturilor lingvistice ale cetățenilor noștri și incapacitatea a aproape jumătate din țară de a găsi un loc de muncă oficial. Acordarea statutului oficial limbii ruse va contribui la păstrarea și respectarea patrimoniului lingvistic și cultural al tuturor cetățenilor noștri, inclusiv al vorbitorilor de limbă rusă (…) Haideți să protejăm drepturile lingvistice ale cetățenilor noștri și să luăm o decizie în favoarea unității multinaționale și a dezvoltării țării noastre!”

Prin generalizare, Lozovan și partenerul ei politic Nesterovschi afirmă că lipsirea de statut oficial al limbii ruse încalcă drepturile TUTUROR cetățenilor Țării. Delirînd ”conștientă” și cu un cinism criminal specific rusesc, afirmă că neoficializarea limbii ruse ”duce în incapacitate aproape jumătate din Țară de a găsi un loc de muncă oficial”.

Chiar că nu mă interesează ce crede această ”infirmitate politică” că înseamnă ” un loc de muncă oficial”, dar o să repet ce am mai scris și altădată! 

În Republica Moldova, dacă știi doar limba rusă, nu și româna/moldovenească, poți deveni și deputat, mai puțin șef de Stat, premier, ministru ori președinte de Parlament, avînd posibilitatea să te angajezi oriunde; dacă cunoști doar limba română/moldovenească, nu și limba rusă, nu ai acces cam pe nicăieri, poate doar ca gunoier, spălător de vase ori casier la un WC public. 

Ca să vedeți cît de nesimțite sunt pretențiile acestor doi încă deputați!

Lozovan mai invocă, în van, că oficializarea limbii ei preferate contribuie (sic!) la ”păstrarea și respectarea patrimoniului lingvistic și cultural al TUTUROR cetățenilor, inclusiv al vorbitorilor de limbă rusă”. Aici i-a luat-o gura pe dinainte cînd a guițat, în călduri, cele reproduse mai devreme! Cînd spune despre ”patrimoniul tuturor, inclusiv al vorbitorilor de rusă”, admite că majoritatea tuturor moldovenilor n-ar cunoaște rusa, altminteri n-ar mai spune ”inclusiv al…”, deși, ce-i drept, toți moldovenii știu rusa.

Capac la toate pune Lozovan atunci cînd vorbește despre ”unitatea multinațională” a Țării. Astfel, această diversionistă afirmă că Republica Moldova este o Țară multinațională, nicidecum un Stat în care viețuiesc cîteva minorități etnice. Republica Moldova este un Stat național din componența căruia fac parte o majoritate covîșitoare de moldoveni, 82,o7%, 6,57% ucraineni, deși numărul lor poate că s-a înzecit după invazia rușilor în Ucraina, 4,57% găgăuzi, 4,06% ruși, 1,88% bulgari  și 0,85% alte etnii.

Cît de analfabet politic ori diversionist criminal poți fi ca să afirmi că numărul infim al acestor minorități etnice conlocuitoare le poate conferi statutul de națiuni componente ale Republicii Moldova? De cînd, spre exemplu, minoritatea etnică găgăuză e națiune? Dar a fost undeva, cîndva, o națiune? De altfel, astfel de diversiuni stau și în spatele permanentelor tentative ale Rusiei de federalizare a Republicii Moldova!

Sunt sigur că nu  mai e nimic de adăugat, așa că voi pune –.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40