CU GINDUL LA VIITORUL GENERATIILOR VIITOARE
Suedia pune bani la saltea în aşteptarea exploziei bombei demografice
Cea mai mare economie scandinavă are atît de mulţi bani încît încearcă acum să se îngrijească de următoarea generaţie, scrie Bloomberg. Guvernul suedez a publicat noi estimări pentru economie, care prevăd excedente bugetare mult mai mari decît cele anticipate cu numai cîteva săptămîni înainte. Ministerul de Finanţe a citat „venituri mai mari, în special din TVA, şi cheltuieli mai mici“ ca motive. Ministrul de Finanţe al ţării, Magdalena Amdresson, a declarat că o mare parte a banilor va fi folosită pentru a face faţă viitoarelor presiuni asupra generosului sistem de beneficii sociale al ţării. Oficialii anticipează că vor exista 300.000 de copii în plus şi la fel de mulţi pensionari pînă în 2025. Dublate de o speranţă de viaţă mai mare şi o creştere a imigraţiei, acestea sînt cifre semnificative pentru o ţară a cărei populaţie se ridică în prezent la numai aproximativ 10 milioane de persoane.