Cu elicopterul, belgienii au inceput transferul bolnavilor de Covid in Germania

Belgia a început să transfere unii pacienţi grav bolnavi cu elicopterul în Germania, din cauză că spitalele belgiene sunt supraaglomerate la secțiile de terapie intensivă. Transferul cu elicopterul este mult mai rapid decît pe cale rutieră, iar pacienții suferă mai puțin șocuri, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Fiecare pacient COVID-19 este transportat într-un sac mare de plastic transparent, conectat la aparate medicale. Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt intubaţi şi ventilaţi.
Belgia, ţară cu 11 milioane de locuitori şi 7.231 de bolnavi cu COVID-19 internaţi în spitale, dintre care 1.302 sunt la terapie intensivă şi în unităţile locale de urgenţă, cum este cel din oraşul Liege din Estul ţării, şi-a depăşit capacitatea maximă de paturi de terapie intensivă.
Ambulanţele au început să transporte pacienţi în Germania săptămîna trecută şi pînă acum au fost transferaţi 15 bolnavi. Elicoptere-ambulanţă au început Marţi să transfere pacienţi pe calea aerului,la distanţe mai mari pe teritoriul Germaniei.
Olivier Pirotte, coordonatorul de operaţiuni al Centrului Medical Heliporte, a declarat că transportul pe calea aerului este necesar pentru a reduce timpul de deplasare a pacienţilor. O astfel de călătorie spre oraşul german Munster ar dura cel puţin trei ore pe cale rutieră, însă poate fi făcută de trei ori mai repede pe calea aerului şi cu mai puţine şocuri pentru pacienţi.
Ambasadorul Germaniei în Belgia, Martin Kotthaus, a declarat că noul mecanism a fost înfiinţat pentru a permite transferul pacienţilor din Belgia către spitale din landul german Renania de Nord – Westfalia, unde există mai multe paturi la terapie intensivă.
„În timpul primului val, Germania a avut peste 230 de pacienţi din Italia, Franţa şi Ţările de Jos. Acum, ne-am extins ajutorul către Belgia”, a declarat ambasadorul german. „Însă, în viitor, este posibil ca germani să trebuiască să fie aduşi în Belgia”, a adăugat el.
Belgia a înregistrat printre cele mai mari rate de deces pe cap de locuitor în timpul primului val de COVID-19, în Martie-Aprilie, iar în prezent înregistrează cea mai mare rată de contaminări confirmate pe cap de locuitor, potrivit Centrului European Prevenirea şi Controlul Bolilor.












