CSE A DECIS ANULAREA ÎNREGISTRĂRII CONCURENȚILOR ELECTORALI DESEMNAȚI DE PARTIDUL „ȘANSA”

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis astăzi anularea înregistrării concurenților electorali desemnați de către partidul politic „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie curent. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Dorin Recean după ședința CSE.

Dorin Recean a afirmat că „decizia este luată din considerente de securitate națională în condițiile unui război hibrid pe care Federația Rusă îl poartă în Republica Moldova”.

În continuare, Comisia Electorală Centrală, prin intermediul consiliilor electorale de circumscripție va asigura informarea imediată a tuturor birourilor electorale ale secțiilor de votare despre decizia aprobată și cel tîrziu pînă la sfîrșitul zilei de 4 noiembrie 2023, vor aplica ștampila cu mențiunea „Retras” în toate buletinele de vot în dreptul tuturor concurenților electorali din partea partidului politic „Șansa”.

Premierul Dorin Recean a afirmat că „Rusia vrea să ne rupă țara, să ne-o divizeze, să alimenteze separatismul și să ne arunce în haos”, iar „provocările sînt sistemice, nu este un caz izolat”. În aceste condiții, potrivit premierului, „statul are obligația să curme asemenea tentative”. „Federația Rusă nu poate intra astăzi cu tancuri în Moldova, așa cum a intrat în Ucraina, însă în schimb intră cu crima organizată, bani murdari care să corupă justiția, să corupă funcționari publici, să corupă politicul, să dezinformeze”, a spus oficialul.

Astfel, în ultimele luni, instituțiile statului au întreprins mai multe acțiuni pentru a limita impactul acțiunilor destabilizatoare, susține premierul. „Pentru ca să monitorizăm, pentru ca să limităm impactul acestor grupări criminale, cinci mii de oameni zilnic erau în tot sistemul, în toată țara ca să documenteze, să prevină, să atenționeze și vreo 2500 de polițiști care au patrulat străzile. În mod normal, în fiecare zi pe străzile din țară patrulează aproximativ 700 de polițiști. Iată că în ultimele luni constant avem un efort la 5000 de oameni. Au fost întocmite peste 160 volume de dosare penale, 70 sînt transmise în judecată. Instituțiile statului lucrează la capacitate maximă de mai multe luni. Este pentru prima dată cînd aceste lucruri se întîmplă la așa scară mare în Republica Moldova”, a precizat Dorin Recean.

Duminică, 5 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri locale generale.

Sursa: Moldpres