Crucificarea, ca modalitate de execuţie, a fost practicată de fenicieni şi de cartaginezi, iar mai tîrziu a fost folosită pe scară largă de romani. Înainte de aceasta, execuţia se făcea prin omorîrea cu pietre; trupurile erau uneori atîrnate de stîlpi ca un avertisment pentru populaţie. Crucificarea era cea mai crudă şi umilitoare dintre toate metodele. Nu toţi însă erau omorîţi prin crucificare de vii, ci numai sclavii, provincialii şi infractorii de cea mai joasă speţă. Astfel, apostolul Petru a fost crucificat, la fel ca şi Isus, iar Pavel, fiind cetăţean roman – decapitat. După ce infractorul era condamnat, înainte de a fi răstignit, victima era bătută cu un "flagellum", un bici de piele, care grăbea moartea prin sleirea corpului. Uneori moartea era grăbită prin fracturarea picioarelor. Locul de tortură şi crucificare se afla în afara cetăţii.