Coreea de Nord a efectuat tiruri cu lansatoare de rachete multiple, potrivit Seulului

Coreea de Nord a efectuat Duminică mai multe tiruri cu lansatoare de rachete multiple, a anunţat Armata Sud-coreeană, potrivit AFP.

„Au existat tiruri în această dimineaţă, suspectăm că ele provin de la lansatoare de rachete multiple”, a declarat Statul major inter-arme Sud-coreean într-un comunicat.

„Militarii noştri menţin o poziţie fermă de pregătire de apărare, urmărind îndeaproape evoluţiile conexe”, a adăugat sursa, fără a da alte detalii.

În interval de o oră, începînd de la 07.20 (22.20 GMT), patru tiruri au fost efectuate în direcţia mării la Vest de Coreea de Nord, dintr-un loc neprecizat din provincia Pyongan din Sud, a relatat agenţia Yonhap, citînd responsabili care au solicitat să le fie păstrat anonimatul.

Consiliul de securitate naţională al Coreei de Sud a ţinut o reuniune de urgenţă şi a chemat la întărirea pregătirilor pentru a „preveni orice vid de securitate în perioada de tranziţie la conducerea ţării”, a informat un comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele ales, Yoon Suk-yeol, va fi învestit în funcţie la 10 Mai, după cîştigarea alegerilor de la 9 Martie.

SUA şi Coreea de Sud suspectează că Phenianul se pregăteşte să lanseze o rachetă balistică intercontinentală Hwasong-17, supranumită „racheta monstru” de analiştii militari, mai notează sursa citată de Agerpres.

Coreea de Nord va sărbători la 15 Aprilie 100 de ani de la naşterea lui Kim Il Sung, fondatorul regimului. Mulţi experţi se aşteaptă la o lansare de rachetă cu această ocazie.