Contrazicînd afirmațiile lui Trump, serviciile secrete americane estimează că Iranul dispune în continuare de o capacitate semnificativă de lansare a rachetelor
Aproximativ jumătate din lansatoarele de rachete ale Iranului sunt încă intacte şi mii de drone de atac rămîn în arsenalul Iranului, în ciuda loviturilor zilnice ale SUA şi Israelului împotriva ţintelor militare iraniene din ultimele cinci săptămîni, potrivit unor evaluări recente ale serviciilor de informaţii americane, au declarat pentru CNN trei surse familiarizate cu informaţiile.
„Sunt încă foarte pregătiţi să provoace haos absolut în întreaga regiune”, a spus una dintre surse referindu-se la Iran.
Totalul evaluării serviciilor de informaţii americane poate include lansatoare care sunt în prezent inaccesibile, cum ar fi cele îngropate sub pămînt de lovituri, dar care nu au fost distruse, menţionează CNN. De asemenea, mii de drone iraniene încă există, aproximativ 50% din capacităţile de drone ale ţării, au declarat două dintre surse.
Informaţiile, compilate în ultimele zile, au arătat, de asemenea, că o proporţie mare din rachetele de croazieră de apărare a coastelor Iranului sunt intacte, au mai spus sursele, ceea ce ar corespunde faptului că SUA nu şi-au concentrat campania aeriană asupra activelor militare de coastă, deşi au lovit nave. Aceste rachete sunt o capacitate-cheie care permite Iranului să ameninţe traficul maritim în Strîmtoarea Ormuz.
Informaţiile oferă o imagine mai nuanţată a capacităţilor continue ale Iranului, comparativ cu evaluările radicale despre victoria militară prezentate public de preşedintele Donald Trump şi de oficialii Administraţiei. În declaraţiile adresate naţiunii Miercuri seara, Trump a spus: „Capacitatea Iranului de a lansa rachete şi drone este drastic redusă, iar fabricile lor de arme şi lansatoarele de rachete sunt făcute bucăţi, rămînînd foarte puţine dintre ele”.
Pînă Miercuri, SUA au lovit peste 12.300 de ţinte în Iran, potrivit Comandamentului Central al SUA.
Sursele au afirmat că informaţiile arată că Armata americană a degradat capacităţile militare ale Iranului, iar lideri de rang înalt au fost ucişi în atacurile americane şi israeliene, inclusiv liderul suprem Ali Khamenei şi Ali Larijani, şeful Consiliului Naţional de Securitate al Iranului.
Pe lîngă lansatoarele de rachete ale ţării, Iranul deţine un număr mare de rachete, potrivit informaţiilor.
În declaraţiile publice, Pentagonul a subliniat o reducere a numărului total de rachete lansate de Iran, mai degrabă decît a celor distruse. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă în 19 Martie, că „atacurile cu rachete balistice împotriva forţelor americane au scăzut cu 90% de la începutul conflictului, la fel şi atacurile cu drone de tip kamikaze, care au scăzut cu 90%”.
Purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Anna Kelly, a spus, atunci cînd i s-a cerut un comentariu în legătură cu aceste informaţii pe surse obţinute de CNN, că „surse anonime doresc cu disperare să-l atace pe preşedintele Trump şi să denigreze munca incredibilă a Armatei americane în atingerea obiectivelor Operaţiunii Epic Fury”.
„Iată faptele: atacurile cu rachete balistice şi drone iraniene au scăzut cu 90%, Marina lor a fost distrusă, două treimi din instalaţiile lor de producţie sunt avariate sau distruse, iar Statele Unite şi Israelul deţin o supremaţie aeriană copleşitoare asupra Iranului”, a spus ea. „Regimul terorist este decimat din punct de vedere militar, iar situaţia lor sumbră devine din ce în ce mai sumbră pe zi ce trece. Singura lor speranţă este să încheie un acord cu Administraţia preşedintelui Trump şi să renunţe definitiv la ambiţiile lor nucleare. În caz contrar, vor fi loviţi mai puternic decît au fost vreodată”, a spus Kelly făcîndu-se ecoul declaraţiilor lui Trump şi ale oficialilor Pentagonului.
Un oficial al Administraţiei a adăugat că rachetele balistice ale Iranului sunt distruse rapid.
Purtătorul de cuvînt al Pentagonului, Sean Parnell, a contestat, la rîndul său, relatarea CNN, calificînd-o drept „complet greşită”. „Armata Statelor Unite a dat o serie de lovituri devastatoare regimului iranian”, a spus Parnell. „Suntem cu mult înaintea programului în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor noastre militare: distrugerea arsenalului de rachete al Iranului, anihilarea Marinei lor, distrugerea aliaţilor lor terorişti şi asigurarea faptului că Iranul nu va putea obţine niciodată o armă nucleară”, a dat asigurări Parnell.
Însă Israelul, ţările din Golf şi personalul militar american au continuat să se confrunte cu rafale regulate de atacuri cu rachete şi drone.
Oficialii militari israelieni estimează numărul total de lansatoare iraniene operaţionale la o cifră mai mică, aproximativ 20-25%. Israelul nu include în numărul lansatoarelor intacte pe cele care au fost îngropate sau făcute inaccesibile în peşteri şi tuneluri, a declarat una dintre sursele familiarizate cu evaluarea serviciilor de informaţii americane şi o sursă israeliană.
Miercuri, Trump a estimat că operaţiunile SUA se vor încheia în două-trei săptămîni.
Prima sursă care a analizat evaluarea serviciilor de informaţii americane a declarat că un astfel de obiectiv este nerealist, avînd în vedere cît de multe mijloace de luptă mai are Iranul la dispoziţie.
„Putem să-i batem măr, nu mă îndoiesc de asta, dar eşti nebun dacă crezi că asta se va termina în două săptămîni”, a spus sursa.
Hegseth a declarat, săptămîna aceasta, într-o conferinţă de presă, că puterea de foc a Iranului continuă să scadă.
„Da, vor mai lansa cîteva rachete, dar le vom doborî”, a spus el. „De remarcat că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat cel mai mic număr de rachete şi drone inamice lansate de Iran. Se vor ascunde, dar îi vom găsi”, a dat asigurări şeful Pentagonului.
Capacitatea de a fi ascunse în subteran este unul dintre principalele motive pentru care lansatoarele nu au fost distruse în continuare, au declarat, pentru CNN, două dintre sursele familiarizate cu evaluarea recentă. Iranul şi-a ascuns de mult timp lansatoarele într-o reţea extinsă de tuneluri şi grote, pregătindu-se pentru un conflict de acest gen de zeci de ani, ceea ce le face deosebit de greu de ţintit. Două dintre surse au afirmat că Iranul a reuşit să tragă cu şi să mute platformele mobile, făcînd dificilă urmărirea lansatoarelor, similar cu provocările cu care s-au confruntat SUA în cazul rebelilor Houthi din Yemen, una dintre principalele forţe aliate cu Iranul.
SUA şi Israelul au vizat din ce în ce mai mult intrările în tunelurile către aceste facilităţi subterane şi echipamentele utilizate pentru a încerca să recîştige accesul la ele, precum buldozerele şi alte utilaje grele, a declarat Annika Ganzeveld, managerul de portofoliu pentru Orientul Mijlociu al Proiectului Ameninţări Critice de la American Enterprise Institute.
Recenta evaluare a serviciilor de informaţii vine în contextul în care SUA s-au străduit să redeschidă Strîmtoarea Ormuz, recunoscînd în privat că nu pot promite redeschiderea acestei căi navigabile cruciale înainte de încheierea războiului. Capacităţile de rachete de croazieră de pe coastă ar putea fi în mare parte încă intacte, deoarece nu au fost în centrul campaniei militare a SUA, a spus prima sursă, concentrîndu-şi în schimb puterea de foc asupra a ceea ce poate fi lansat asupra aliaţilor din regiune. Dar aceste capacităţi s-au retras probabil în subteran, ceea ce le face dificil de găsit.
Şi, deşi Marina iraniană a fost în mare parte distrusă, a spus prima sursă, forţele navale separate aparţinînd Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) îşi păstrează încă aproximativ jumătate din capacităţi. A doua sursă a spus că IRGC mai are „sute, dacă nu mii, de ambarcaţiuni mici şi nave de suprafaţă fără pilot”.
Miercuri, CENTCOM a declarat, într-un comunicat, că peste 155 de nave iraniene au fost avariate sau distruse. Dar Ganzeveld subliniază că nu este clar la ce Marină se referă SUA cînd afirmă că a distrus nave iraniene. Marina IRGC, a spus ea, este în mare parte forţa responsabilă de hărţuirea navelor în Strîmtoarea Ormuz.
„Cu siguranţă mai sunt lucruri care rămîn, aliaţii regionali, precum şi dronele, iar Iranul a demonstrat recent, în ultimele două zile, că încă păstrează capacitatea de a viza navele din strîmtoare”, a spus Ganzeveld. „Deci, cu siguranţă, mai sunt lucruri care trebuie vizate dacă vrem să distrugem complet aceste capacităţi”, a conchis experta.
