CONSTRUCTIA UNEI STATII DE EPURARE A APELOR A FOST INCEPUTA LA TELENESTI

La Teleneşti au început lucrările de construcţie a staţiei raionale de epurare a apelor uzate.

Proiectul prevede construcţia unei staţii regionale de epurare a apelor uzate cu capacitatea de 700 m3 pe zi, a două staţii de pompare şi a 18 km de reţele de canalizare în oraşul Teleneşti, satele Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti.

Potrivit surselor de la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, prin realizarea acestui proiect se urmăreşte creşterea standardelor de trai a celor peste 11 mii de locuitori din regiune, în care sînt concentrate multe întreprinderi din raionul Teleneşti.

Proiectul „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar" este implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor în parteneriat cu autorităţile locale şi cu susţinerea financiară a Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Suma totală a programului este de 27,5 milioane de lei, dintre care 75% revin Fondului Naţional de Dezvoltare Regională, circa 500 de mii de dolari este finanţarea din partea USAID, iar restul reprezintă contribuţia Primăriei oraşului Teleneşti.