CONSILIUL PARLAMENTAR AL COALIŢIEI PRO-EUROPENE A STABILIT PRIORITĂŢILE AGENDEI LEGISLATIVE

Membrii Consiliului parlamentar al Coaliţiei Pro-Europene s-au întrunit, pe 25 iunie, în şedinţă. În cadrul acesteia au fost analizate proiectele prioritare care urmează să fie aprobate de Legislativ pînă la sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară.
„Am trecut în revistă toate proiectele care se află pe agenda Parlamentului cu un caracter prioritar, cele care sînt cerute de Guvern şi cele care sînt pe agenda comisiilor sau a şedinţelor plenare, astfel încît acestea să fie examinate şi adoptate pînă la sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară”, a spus după şedinţă vicepreşedintele Parlamentului, Adrian Candu.
El a specificat că proiectele prioritare sînt cele ce ţin de negocierile privind liberalizarea regimului de vize sau de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. „Mă refer la o lege cu privire la tehnologiile informaţionale, la anumite modificări în Codul fiscal, la o lege ce ţine de consolidarea sistemului financiar şi independenţa Băncii Naţionale”, a specificat Candu.
Aceeaşi părere a fost expusă şi de liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ. „Examinăm, în primul rînd, acele proiecte de lege care constituie anumite elemente de condiţionalitate în parcursul nostru european şi anume semnarea Acordului de Liber Schimb, liberalizarea regimului de vize, cu toate că la acest capitol nu avem restanţe irecuperabile”, a menţionat Streleţ.
Consiliul parlamentar este alcătuit din reprezentanţi ai tuturor părţilor semnatare ale Acordului de constituire a Coaliţiei Pro-Europene.
Moldpres












