CONSILIUL MARII ADUNARI NATIONALE S-A CONVOCAT IN SEDINTA
Consiliul Marii Adunări Naţionale s-a convocat luni, 7 septembrie, într-o şedinţă de urgenţă, în care au fost luate mai multe decizii. Despre aceasta a declarat Andrei Năstase, reprezentant al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”.
Andrei Năstase a menţionat că, în cadrul şedinţei de luni, s-a decis ca să fie expediate din nou scrisori către conducerea ţării.
”Am decis că vom continua demersurile noastre cetăţeneşti, vom continua să îndeplinim Proclamaţia Marii Adunări Naţionale din 6 septembrie şi vom continua să le trimitem scrisorile de rigoare. Astfel, în aceste momente, sînt pe drum scrisori către Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu şi Premierul, Valeriu Streleţ, prin care solicităm o întrevedere pe parcursul zilei de astăzi cu grupul de intermediere şi reprezentare. Astăzi, nu mai tîrziu”, a precizat el.
Totodată, Năstase a afirmat că, de asemenea, au fost expediate scrisori de solicitare a suportului către partenerii de dezvoltare ai R. Moldova.
În aceeaşi ordine de idei, Andrei Năstase a spus că, în cadrul şedinţei s-au luat şi mai multe decizii de ordin tehnic.
”Au fost create structuri ale acestui consiliu, un centru de presă, s-au verificat acumulările de bani care în momentul de faţă depăşesc 100 de mii lei, au fost calculate şi sumele cheltuite pînă în prezent. Vor fi făcute publice toate nuanţele pentru o deplină transparenţă”, a mai spus Năstase.
Andriana CHEPTINE ( Tribuna.md)