CONSILIUL EUROPEI SUSTINE GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA IN IMPLEMENTAREA REFORMELOR DEMOCRATICE
Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut astăzi o întrevedere cu Şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, José-Luis Herrero. Oficialii au discutat despre perspectivele de colaborare, fiind accentuate principalele domenii în care Guvernul Republicii Moldova are nevoie de susţinere din partea Consiliului Europei: reforma justiţiei, combaterea corupţia, asigurarea stabilităţii şi transparenţei în sistemul bancar.
Şeful Guvernului a exprimat gratitudine oficialului european pentru sprijinul acordat din partea CoE în vederea modernizări Republicii Moldova. ”Consiliul Europei este un partener important pentru Republica Moldova. Apreciem implicarea CoE în implementarea reformelor şi interesul cu care urmăreşte evoluţiile din ţara noastră. Exprimăm încrederea că relaţiile dintre Republica Moldova şi CoE vor fi consolidate şi pe viitor”, a afirmat Chiril Gaburici.
Premierul a reiterat angajamentul pentru procesul de integrare europeană a ţării noastre şi a remarcat realizările Republicii Moldova obţinute pînă la această etapă. ”Reformele pro-europene pot fi continuate doar cu sprijinul partenerilor externi, inclusiv cel al Consiliului Europei. Reiterăm disponibilitatea şi voinţa fermă a autorităţilor de la Chişinău de a realiza integral toate proiectele prevăzute în Planul de acţiuni privind susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru anii 2013-2016”, a mai adăugat Şeful Executivului.
La rîndul său, José-Luis Herrero a reconfirmat intenţia Consiliului Europei de a susţine proiectele Guvernului şi a exprimat deschiderea spre o colaborare eficientă pe diferite segmente. ”Sperăm că vom continua colaborarea şi dialogul eficient pe care l-am avut în anii precedenţi, pentru a putea atinge finalitatea scontată - integrarea Republicii Moldova în UE. Suportul nostru va fi adaptat în funcţie de necesităţile şi priorităţile guvernării”, a subliniat şeful Oficiului CoE.
În cadrul aceleiaşi întrevederii, părţile au discutat despre subiectul transnistrean şi rezultatele alegerilor din Găgăuzia, care au avut loc pe 22 martie curent.
Cei doi oficialii s-au referit şi la următoarea vizita a co-raportorilor APCE pentru Republica Moldova în scopul elaborării următorului raport pe ţară, care va avea loc în perioada 2-3 iulie 2015.
Jose Luis Herrero a preluat funcţia de Şef al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău în octombrie 2014, avînd o vastă experienţă internaţională în domeniul instituţiilor democratice.