CONSILIUL DE ASOCIERE R. MOLDOVA – UE SE VA REUNI LA BRUXELLES

Premierul Chiril Gaburici a prezidat pe 9 martie şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, în contextul pregătirilor pentru reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, care va avea loc la 16 martie, la Bruxelles.

Participanţii au discutat despre evoluţiile realizării Acordului de Asociere, precum  şi priorităţile pe termen scurt, care vor forma agenda de activitate a instituţiilor naţionale vizate, avînd în vedere reluarea activităţii Parlamentului de la Chişinău.

În cadrul discuţiilor privind punerea în aplicare a prevederilor referitoare la Zona de Liber Schimb cu UE, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a prezentat un raport cu privire la ultimele evoluţii ale comerţului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

„Comerţul cu UE este în creştere. Uniunea Europeană este cel mai mare importator al produselor moldoveneşti. Mai mult ca atît, această tendinţă se consolidează. Pe parcursul anului trecut, în comparaţie cu 2013, exporturile totale în UE au crescut cu 9,6%, iar importurile cu 3,9 la sută. Astfel, miturile răspîndite înainte de semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, precum că ţara noastră va fi invadată de produse ieftine şi necalitative, nu s-au adeverit”, a concluzionat Octavian Calmîc.

Prim-ministrul Chiril Gaburuci a solicitat mobilizarea tuturor autorităţilor naţionale în vederea asigurării valorificării pe deplin a oportunităţilor pe care le oferă Acordul - o condiţie importantă fiind calitatea ajustării legislaţiei naţionale la standardele şi principiile europene.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37