Condamnare inedita pentru un braconier american: Timp de un an, este obligat sa se uite la filmul "Bambi

Un braconier din SUA a fost condamnat să se uite de cel puțin 12 ori la filmul Disney "Bambi". El a fost judecat pentru uciderea ilegală a sute de căprioare. Braconierul din Missouri, David Berry Jr., trebuie să vizioneze filmul de animație cel puțin o dată pe lună în timpul pedepsei sale de un an.
El a fost arestat în August împreună cu doi membri ai familiei pentru uciderea căprioarelor, decapitarea lor și lăsarea cadavrelor să putrezească, au acuzat procurorii. Se pare că este unul dintre cele mai mari cazuri de braconaj din istoria Missouri, scrie BBC.
În plus față de pedeapsa cu închisoarea pentru vînătoarea ilegală de cerbi, judecătorul Robert George i-a ordonat lui Berry Jr. să vizioneze filmul Walt Disney "Bambi" în fiecare lună. În desenele animate din 1942, un vînător ucide mama puiului de cerb numit Bambi.
Berry Jr., tatăl și fratele lui au fost arestați după o anchetă de cîteva luni desfășurată în mai multe state. Nu se știe despre cîte căprioare este vorba, dar se presupune că ar putea fi cîteva sute. Berry Jr. a primit o pedeapsă de un an de închisoarea după ce a pledat vinovat.












