COMISIA PENTRU SITUATII EXCEPTIONALE A INTRODUS NOI RESTRICTII PE PERIOADA STARII DE URGENTA
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova a introdus noi restricții, valabile pe perioada stării de urgență, decretată în țara noastră pe perioada 1 aprilie – 30 mai. Măsurile au fost anunţate pe prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, care este şi președintele Comisiei.
Potrivit oficialului, Dispoziția nr.1 din 1 aprilie a CSE confirmă valabilitatea deciziilor Comisiei Naţionale Extraordinare în Sănătate Publică (CNESP) adăugînd şi alte măsuri restrictive ce țin de organizarea administrativă şi socială în stat. Astfel, Comisia a dispus ca orice unitate economică, indiferent de formă de organizare juridică şi statut, dacă va încălca normele epidemiologice şi va prezenta pericol public, îşi va suspenda activitatea, pe perioada stării de urgenţă, integral sau a unor entităţi ori subdiviziuni.
În ceea ce ţine de sistemul de învățămînt, Ciocoi a menționat că membrii Comisiei au rămas pe poziția că procesul educațional se va desfășura la distanţă în localităţile unde rata de infectare cu COVID-19 constituie o sută de îmbolnăviri la o sută de mii de populație, ceea ce presupune Cod Roșu de alertă. „Prevederea se referă la învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal, cu excepţia celui preșcolar. Grădinițele vor continua să activeze, ca să nu creăm probleme părinților angajați în cîmpul muncii şi care nu au cu cine să-şi lase copiii”, a spus premierul în exercițiu.
În context, Aureliu Ciocoi a declarat că membrii Comisiei pentru Situații Excepționale continuă să lucreze şi pentru moment caută şi analizează posibilități pentru identificarea resurselor de susținere a mediului de afaceri şi cetățenilor pe perioada stării de urgență.
Starea de urgență în Republica Moldova a fost votată de Parlamentul țării, la propunerea Cabinetului demisionar de miniștri.
Sursa: Moldpres