Comisia Europeană: ”Trebuie să luptăm contra acestei creşteri a antisemitismului, precum şi împotriva creşterii urii anti-musulmani”

Comisia Europeană a condamnat, Duminică, resurgenţa actelor antisemite de la declanşarea conflictului între mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi Israel, apreciind că ”'evreii din Europa trăiesc astăzi din nou în teamă”, transmite AFP.

”Recrudescenţa incidentelor antisemite în Europa în ultimele zile atinge niveluri excepţional de ridicate, amintind de unele din cele mai întunecate perioade ale istoriei”, a indicat Executivul UE într-un comunicat.

”În aceste timpuri dificile, UE se află de partea comunităţilor sale evreieşti. Condamnăm aceste acte josnice în termenii cei mai fermi. Ele sunt contrare a tot ceea ce reprezintă Europa, valorilor noastre fundamentale, modului nostru de viaţă”, a adăugat Comisia.

”Ele contravin modelului de societate bazat pe egalitate, incluziune şi respectarea completă a drepturilor omului. Evreu, musulman, creştin, nimeni nu ar trebui să trăiască cu teama de discriminare sau de violenţă din cauza religiei sau a identităţii sale”, a insistat Comisia.

Ea citează incidente cu cocteiluri Molotov lansate asupra unei sinagogi în Germania, simboluri reprezentînd steaua lui David pe imobile în Franţa, profanarea unui cimitir evreiesc în Austria, atacarea unor magazine şi sinagogi în Europa, slogane ostile scandate la manifestaţii.

”Trebuie să luptăm contra acestei creşteri a antisemitismului, precum şi împotriva creşterii urii anti-musulmani la care asistăm în ultimele săptămîni şi care nu îşi are locul în Europa”, spune Executivul UE.

Acesta mai afirmă că ”dreptul UE incriminează incitarea publică la ură şi la violenţă şi defineşte o abordare comună pentru a lupta împotriva discursului de ură şi a infracţiunilor rasiste şi xenofobe: garantarea aplicării sale riguroase este mai imperativă decît oricînd”.

Bruxellesul mai aminteşte că, pe lîngă strategia împotriva antisemitismului introdusă în 2021, a înăsprit reglementarea platformelor de internet pentru a combate discursurile de ură şi dezinformarea online.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40