CM-2026. SPANIA – AUSTRIA 3-0

Încă o lecție de fotbal. Spania este alt nivel față de Austria care și-a îndeplinit deja obiectivul cu calificarea din grupe la primul Campionat Mondial după 28 de ani, dar de aici rămîn băieții mari.

Băieții mari puțin ironic spus pentru că Lamine Yamal încă nu a împlinit 19 ani, dar este deja campion european și vine la primul lui Campionat Mondial cu o prezență grea pe care fiecare adversar o poate simți pe pielea lui. Cum a fost de exemplu Laimer, fundașul titular de la Bayern pe care Lamine l-a pus în permanență în dificultate cu mingi trimise printre picioare și depășiri în forță. Nici nu ne mai miră că statisticienii spun că jucătorul Barcelonei a devenit cel mai tînăr jucător din 1966 încoace care bifează cel puțin 10 atingeri de minge în careul advers și 10 driblinguri reușite într-un meci de la Campionatul Mondial.

Totul este însă în favoarea Spaniei care a cîștigat toate meciurile la turneele finale, EURO sau Mondiale, în care Yamal a fost titular, 9 la număr. Mai mult, Spania nu a pierdut niciodată în timpul regulamentar cînd Yamal a început meciul în teren, 26 de partide cu 18 victorii și 6 remize. În total sînt 34 de meciuri la rînd fără eșec în timpul regulamentar pentru Spania, ultima înfrîngere datînd de la un 0-1 cu Columbia într-un meci amical în martie 2024. Trebuie menționat “în timpul regulamentar” deoarece în statisticile oficiale meciurile decise la penalty-uri sînt înregistrate ca remize și practic cumva trebuie să se facă o departajare.

Așa a fost de fapt și singurul mod în care Spania a putut fi învinsă în ultimii doi ani, la loteria penalty-urilor cu Portugalia în finala Ligii Națiunilor după 2-2 în 90 de minute. Și tot așa pare să fie singurul mod în care ar putea fi învinsă acum, din nou de Portugalia, dacă va fi să fie capul de afiș al optimilor, sau de Franța, în eventualitatea unei semifinale. Franța, Spania și încă Portugalia sînt numele grele de pe această parte de tablou. Maroc și Statele Unite sînt și ele acolo și visează să încurce niște calcule cu un parcurs istoric.

Austria nu a avut nicio șansă în fața Spaniei. Din primele secunde ibericii s-au instalat în jumătatea adversă și au căutat deschiderea scorului pe care au găsit-o abia în minutul 36 prin Oyarzabal după numeroase ocazii periculoase. Pedro Porro a făcut 2-0 la mijlocul reprizei secunde chiar atunci cînd austriecii au avut o zvîcnire de orgoliu care s-a stins însă la fel de repede. Oyarzabal realizează dubla și închide tabela în minutul 89, reușite prin care atacantul lui Real Sociedad ajunge la 4 goluri și se înscrie fără zgomot în lupta pentru titlul de golgeter. Se vorbește mereu despre autorii golurilor, dar trebuie menționați și cei care le împiedică, așa cum este Unai Simon pe care Guinness World Records s-a grăbit deja să-l anunțe ca portarul cu cele mai multe minute fără gol primit din istoria turneelor finale. Portarul spaniol a depășit în meciul cu Austria recordul de 419 minute deținut și stabilit de Walter Zenga în 1990.

Spania a început puțin neconvingător turneul cu o remiză surprinzătoare împotriva Capului Verde, dar continuă în forță atunci cînd chiar contează. Urmează Portugalia sau Croația pentru un loc în sferturi.

Sursa: Cu si despre fotbal