CM- 2026. ARGENTINA – CAPUL VERDE 3-2 (după reprize de prelungiri)
Fabulos! Argentina cîștigă meciul, dar naționala Insulelor Capului Verde cîștigă aprecierea tuturor! Niște necunoscuți ce reprezintă o țară de vreo 500.000 de locuitori și care au venit pentru prima dată la Campionatul Mondial să se ia la trîntă cu campioana europeană și campioana mondială!
Acum nu mai sînt deloc niște necunoscuți pentru că toată planeta-fotbal a auzit de intervențiile lui Vozinha din remiza istorică cu Spania sau de super-golul marcat de Lopes Cabral în minutul 103 în poarta Argentinei prin care Capul Verde egala încă o dată pe tabelă campioana mondială. Fantastic!
Nimeni nu le dădea nicio șansă, nici cu Spania și nici cu Uruguay, poate doar cu Arabia Saudită pentru că precedentul fusese deja creat, iar echipa era la un singur pas de o calificare istorică, și cel mai probabil nimeni nu credea că ar putea să-i creeze probleme atît de mari campioanei mondiale într-un meci eliminatoriu și să fie atît de aproape să o ducă la loteria penalty-urilor. Messi a deschis scorul în minutul 29 și a stabilit scorul primei reprize, o primă parte în care africanii au stat mai mult în defensivă și parcă și-au adormit adversarul pentru că în partea secundă au ieșit la joc nemaiavînd ce să piardă în stupoarea argentinienilor care erau cu impresia că sînt deja calificați. Golul din minutul 59, marcat de jucătorul lui Ludogorets, Deroy Duarte, i-a trezit însă din amorțire pe argentinieni care nu au mai putut evita în final reprizele de prelungiri.
Acolo s-a crezut că lucrurile revin la normal și totul a fost doar un accident cînd Lisandro Martínez i-a adus pe argentinieni în avantaj imediat de la reluare, dar jucătorul proaspăt transferat la Trabzonspor, Sidny Lopes Cabral, marchează golul carierei cu o super-execuție care o aduce pe Capul Verde încă o dată la egalitate cu campioana mondială și instalează în mintea argentinienilor emoțiile eventualelor penalty-uri unde absolut orice era posibil. Capul Verde nu avea nimic de pierdut, în schimb, Argentina putea pierde totul. Un autogol nefericit a făcut însă diferența în minutul 111 la o minge aruncată în careul africanilor, chiar dacă finalul de meci a adus un asediu fără rezultat la poarta lui Martínez. Messi a spus după meci că a văzut evoluția africanilor cu Spania și Uruguay și știa că va fi un meci greu, dar probabil nici el nu se aștepta să fie atît de dificil. Din respect pentru efortul adversarilor, Messi s-a dus la final și le-a strîns mîna la fiecare. Să joci trei meciuri cu trei foste campioane mondiale la primul tău turneu final și să nu pierzi niciunul în 90 de minute, asta chiar e de apreciat. Rămîne în istorie.
Trebuia să fie mai mult despre calificarea Argentinei și despre golul lui Messi, al 7-lea la acest turneu și al 20-lea în total, un record absolut, dar nu e nimic spectaculos aici pentru că asta era normalitatea prevăzută de toată lumea. Totul este însă despre Capul Verde, o echipă mică cu un suflet mare de vreo 500.000 de oameni care pleacă cu capul sus de la Campionatul Mondial și care a devenit o inspirație pentru copiii și pentru toți oamenii din cele mai îndepărtate locuri din lume. Se poate, orice este posibil! Asta cred cu siguranță și fanii și jucătorii Egiptului, următorul adversar al Argentinei pentru un loc în sferturi! Se poate.
Sursa: Cu si despre fotbal
