CĂLIN GEORGESCU NU POATE CANDIDA LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE ALE ROMÂNIEI

Călin Georgescu nu poate candida la alegerile prezidențiale din luna mai, după ce Curtea Constituțională a României a respins marți contestațiile privind decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale, a anunțat instituția. Decizia CCR a fost luată cu unanimitate de voturi, este definitivă și va fi comunicată BEC.

Călin Georgescu a precizat în contestaţia depusă la Curtea Constituţională, după respingerea candidaturii sale la Biroului Electoral Central, că BEC nu doar că nu şi-a îndeplinit singura atribuţie în materie, dar şi-a substituit competenţa exclusivă a CCR de a examina şi a verifica îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi de fond pentru candidatura la funcţia de preşedinte.

Călin Georgescu a cerut judecătorilor constituţionali, în sesizarea făcută, să dispună obligarea BEC de a comunica procesul verbal al şedinţei de duminică, în care a fost adoptată decizia şi a fost întocmit procesul verbal cu respingere a candidaturii sale, pentru a se putea constata şi dovedi, astfel, neregularităţile de ordin procedural care atrag nulitatea deciziei.

CCR a avut în discuție, în ședința de marți,11 contestații la decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la scrutinul din luna mai, una dintre sesizări fiind formulată chiar de acesta.

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:45
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27