”CIVISMUL” ALEGĂTORILOR DIN ULTIMII 30 DE ANI

”A ucis din greșeală, nu e mare treabă, dar poate ne face drumuri”
Autor: Mihai CONȚIU
Finalul săptămînii care a trecut ne-a oferit un tablou social absolut înfiorător și revoltător, unul oarecum generalizat și care se pare că, electoral, este ”convenabil” tuturor partidelor politice și guvernărilor. Aici mă refer la realegerea în funcția de primar al localității Boldurești, raionul Nisporeni, în turul doi, a lui Nicanor Ciochină. Acesta a fost votat de către concetățenii săi ”responsabili și în deplină cunoștință de cauză” că alesul lor a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fugit de la fața locului și este cercetat penal.
În acest context, avem următorul tablou social greu de calificat sub aspect civic, moral, responsabil și... democratic: o familie teribil de îndurerată că și-a pierdut un copil de 14 ani; un candidat la funcția de primar care a ucis acest copil; consătenii părinților care și-au pierdut copilul și l-au votat majoritar pe Ciochină.
Insensibilitate și gradul de empatie față de un concetățean aflat pe culmile disperării au ajuns să coboare la cele mai înfiorătoare praguri ale ignoranței, imoralității și complicității colective cu marii nelegiuiți, iar aici nu mă refer strict la acest Ciochină, care sunt sigur că are ”proptele politice” serioase. Pentru că sunt ”actuali”, referindu-mă la ”obscurantismul electoral” al multor moldoveni, ne este lesne să-i pomenim doar pe Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Marian Lupu ori Vlad Filat care vor continua să fie votați deoarece ”le dă și lor cîte ceva dacă fură”. Am fi superficiali dacă am trece cu vederea realitatea cruntă că aceste ”creaturi politice” au fost și sunt ”o plămadă continuă” a tuturor guvernărilor de sub Președințiile lui Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin și Nicolae Timofti. Despre Președinția lui Igor Dodon nu pomenesc deoarece, indiferent de unele ”complicități”, a fost una aflată în captivitatea lui Plahotniuc, motiv pentru care acesta ”i-a plătit-o”, obligîndu-l să fugă din Țară prin alianța sa cu Opoziția de atunci.
Privitor la cei care l-au votat pe Ciochină, vă ofer cîteva ”argumente” oferite de cîțiva localnici jurnaliștilor aflați la fața locului, iar asta în oglinda votului lor față de crima săvîrșită de Ciochină, care, sigur, nu a fost intenționată, dar tot crimă se numește: ”Dar dacă nu a vrut special, de o pildă? El a vrut special? Eu întreb: a vrut special? Nu, a fugit, nu a fugit, dar în tot cazul, nu e special, cu oricine se poate întîmpla”, a spus un localnic care și-a dat votul pentru Ciochină. ”Așteptăm să ne facă oleacă de dreptate, drumuri să ne facă, apă nu avem. Pentru ce a făcut răspunde el, nu e mare treabă”, a declarat o bătrînă. ”Nu e bun, dar cred că nici el nu a vrut, poate dintr-o greșeală. Toți avem copii, nu putem spune nimic, sunt mai mari, sunt care știu, dar noi suntem mici”.
Observați cum, ”creștinește”, consătenii lui consideră că uciderea din culpă a unui adolescent și fuga rușinoasă, lașă de la locul faptei este... ”o normalitate scuzabilă”!
Mama copilului de 14 ani lovit mortal cu mașina, la Boldurești, a mers la vot cu fotografia fiului său, pentru a-i face pe consăteni să înțeleagă durerea prin care trece de peste un an, de cînd nu-și mai are alături băiatul. Aceasta a spus că prieteni de-ai lui Ciochină le-au sunat la telefon pe rudele ei ca să-l voteze.
Nici nu mai are rost să ne întrebăm cu cît ”creștinism” o vor privi în ochi pe mama îndurerată consătenii ei care l-au votat pe cel care i-a ucis copilul!
Față de cele arătate mai sus, să reținem realitatea că, în general, nu e vorba doar despre acest ”caz Ciochină” rural și, parcă, izolat, ci despre un ”caz Ciochină” național care, de-a lungul deceniilor, a purtat atîtea și atîtea nume și prenume. Absolut nici o guvernare, începînd cu 1991, iar despre asta am mai scris sub diferite abordări, nu și-a dorit educarea civică a moldovenilor spre a nu mai ajunge în situații existențiale de tipul votanților lui Ciochină. Ei, votanții, sunt victime, nu vinovați! ”Conștiința, responsabilitatea civică” nu este o materie obligatorie nici măcar în școli, dar, la nivelul întregii societăți, ar trebui să fie un proiect național prioritar pentru orice guvernare.
Haosul civic, moral și politic este predominant în ”Republica Moldova proeuropeană,” nicidecum regulile sociale elementare și corecta informare a moldovenilor. Observînd cu ceva mai multă atenție decît mi s-ar permite, constat că existența masivă a unor votanți ca cei ai lui Ciochină sunt convenabili tuturor partidelor politice.
Fie că Țara lor ajunge sub influență rusească, fie europeană, ei nu vor ști cum le-a fost ”comercializat politic” votul, în virtutea căror rațiuni de Stat ori a cărui interes național autentic, dar vor continua să fie ”nemulțumiți”, provocați de noi și noi lideri-urmași ai celor de ieri și de astăzi și or să fie ”dispuși” de alte viitoare voturi pro și contra! Doar liderul politic ”trebuie să știe adevărul despre rostul unui vot”, nu și alegătorii manipulați, cumpărați...
P. S. : Sunt doar un modest jurnalist în căutare de adevăr și normalitate, nu procuror ori acuzator public, iar prin acest articol nu vreau să fac vreun proces de intenție față de cei care l-au votat pe Ciochină și nici față de el, ci am încercat, sugestiv, plecînd de la acest caz, să conturez o realitate existentă în istoria de peste trei decenii a Republicii Moldova.












