CIT DE BATRIN ESTE SOARELE?

Oricît de greu ne-ar veni să credem, pînă şi astrul zilei fără de care nu ne putem imagina viaţa pe Terra avut un început şi va avea cu siguranţă un sfîrşit. Dar cînd anume a început Soarele să lumineze? Ei bine, conform calculelor oamenilor de ştiinţă, Soarele este de fapt o stea de vîrstă medie comparativ cu restul stelelor din Univers. Cercetătorii presupun că vîrsta aproximativă a Soarelui este de 4, 5 miliarde de ani.

Ciclul existenţial al unei stele de genul Soarelui depinde de masa sa. Stelele precum Soarele îşi petrec existenţa consumîndu-şi hidrogenul din interiorul lor. Asta înseamnă că temperatura şi mărimea lor se modifică foarte puţin de-a lungul miliardelor de ani. Cînd Soarele va atinge vîrsta de circa 7 miliarde de ani, atunci va începe uşor să se transforme şi va deveni mai mare, dar mai rece. Cînd astrul zilei va împlini aproximativ 10 miliarde de ani, se va fi transformat deja într-o stea din clasa gigantelor roşii, iar atmosfera sa se va extinde atît de mult încît va ajunge în apropierea Terrei.

În prezent, Soarele este de aproximativ 300 de ori mai fierbinte şi cu 6% mai mare decît era la momentul apariţiei sale în Cosmos. Evident, Soarele nu va muri în felul în care mor plantele şi animalele. Doar că peste cîteva miliarde de ani se va schimba atît de mult încît nu va mai semăna deloc cu Soarele pe care îl ştim în prezent. Spre sfîrşitul existenţei sale, Soarele va ajunge o stea din clasa piticelor albe.