Despre cîțiva dintre aliații cotropitorilor ruși în Ucraina

Autor: Mihai CONȚIU

Invadarea militară a Ucrainei de către Rusia, distrugerea acestei Țări prin bombardarea nemiloasă a orașelor și satelor, a infrastructurii, școlilor, spitalelor, edificiilor culturale și istorice, crimele în masă împotriva umanității, violurile și jafurile nemaivăzute, toate săvîrșite la ordinul lui Vladimir Putin, sunt consecința a ceea ce liderul de la Kremlin, sfidînd logica și realitatea cruntă, numește ”operațiune specială”, nicidecum, așa cum este în realitate, un război de cotropire. Nu-i spune război pentru că ar trebui să dea o Declarație în acest sens. Putin crede că dacă va fi învins nu se va putea spune că a pierdut un război, ci doar că ”operațiunea specială” nu a fost îndeplinită pînă la capăt din cauza ”intervenției” SUA. Atît de mare, grotesc și criminal este orgoliul rusesc! Printre altele, o ”operațiune specială” se definește prin rapiditatea execuției, numai că în cazul Ucrainei s-a transformat de mult într-un război de uzură.

Știm cu toții că, inițial, Putin a spus că vrea să ”denazifice” Ucraina prin această invazie cu cele mai criminale metode naziste, implicînd în acest război pustiitor și Patriarhia Rusă, care l-a ”binecuvîntat”. De dată mai recentă, prin intermediul lui Dmitri Medvedev, aflăm că, în Ucraina, Rusia duce un ”război sfînt” împotriva Satanei. Uitîndu-ne la atrocitățile săvîrșite împotriva ucrainenilor de către soldații invadatori, înțelegem mai bine ce înseamnă a fi sfînt pentru ruși – criminalul, torționarul, incendiatorul și violatorul este un ”sfînt”, iar victimele lui sunt Satana! Prin ceea ce ordonă Putin ca să execute armata în Ucraina, constatăm că a realizat o simbioză absolută între strategiile de exterminare în masă, pe criterii etnice, ale lui Hitler și fanatismul religios antiuman și criminal al extremiștilor islamiști.

Nu mai este un secret pentru nimeni că propaganda rusească agresivă sfidează logica, realitatea, bunul simț și întreaga civilizație umană. Potrivit acesteia, adevăratul război este între SUA sau ”Occidentul colectiv”, cum preferă Kremlinul să-i mai spună, și Rusia pe teritoriul Ucrainei, de parcă Rusia în Ucraina ar fi la ea acasă. Nu ne miră că autocrații ca cele Nord-coreene și iraniene, inamice permanente ale Occidentului, sunt aliații cei mai fideli ai lui Putin, precum nici poziția ambiguă a Chinei totalitariste, dar ce să mai zicem despre prietenia de nezdruncinat dintre Ungaria europeană și Rusia? Prin nostalgiile sale imperiale și prietenia cu brutal-primitiva Rusie, Ungaria lui Viktor Orban ne demonstrează că nici acum nu-i capabilă să-și găsească locul în Europa civilizată.

Cînd un Stat declanșează un război contra altuia, fie chiar și o pretinsă ”operațiune specială”, o face pe cont propriu ori printr-o alianță ori un tratat cu alte Țări. Putin, fără să aibă absolut nici un drept, acuză SUA și UE că ajută Ucraina. Ca Țară invadată de un agresor care vrea s-o cucerească, Ucraina are tot dreptul să fie ajutată împotriva Rusiei. Rusia, însă, ca agresor, ce spune că a declanșat o ”operațiune specială” și chiar ”un război sfînt”, a ajuns în situația în care nu poate cuceri Ucraina prin forțe militare proprii, motiv pentru care a apelat la ajutoare din partea unor aliați, sub diferite forme. Nu a făcut-o printr-un tratat de alianță de război împotriva Ucrainei, dar și-a transformat acești aliați în inamici belicoși ai Ucrainei, mai mult sau mai puțin letali.

În primul rînd e vorba despre Belarus. Dictatorul Lukașenko i-a pus la dispoziție lui Putin teritoriul său național din care armata rusă atacă Ucraina. Iranul furnizează Rusiei drone și alt armament pentru a lupta împotriva ucrainenilor. Coreea de Nord, la rîndu-i, ajută cu armament armata lui Putin. În plus, serviciile de informații ucrainene, britanice și americane mai vorbesc despre ”specialiști” militari ori mercenari sirieni, iranieni și nord-coreeni detașați în Ucraina de partea rușilor. Prin poziția sa duplicitară ori ”altfel” bine calculată, China e de parte Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU.

Fără să mai vorbim de pozițiile de simpatizanți ai Rusiei ale Indiei, Africii de Sud ori unele State Sud-americane, vom rămîne în Europa, referindu-ne mai cu seamă la Ungaria, asta neînsemnînd că pierdem din vedere Serbia. Poziția Ungariei are însemnătatea ei prin specificul care o definește, dar și prin faptul că e membră a UE și a NATO. Premierul ungur Orban își justifică poziția pro-rusească, condamnînd vehement sancțiunile UE împotriva Rusiei, aducînd în discuție dependența Ungariei de gazele rusești. Din acuza aceleiași dependențe, și Germania s-a bîlbîit la începutul agresiunii rusești în Ucraina, dar, ulterior, s-a repoziționat de partea lumii civilizate, care condamnă războiul medieval declanșat de ruși împotriva ucrainenilor. Poate că, într-un final, chiar dacă nu o recunosc, germanii înțeleg că trebuie să-și asume și repare vina complice care l-a transformat pe Putin în dictatorul sîngeros care este.

Pro-rusismul necondiționat al Ungariei merge dincolo de dependența energetică de Rusia, aici fiind vorba despre un pro-rusism conjunctural cu rădăcini istorice revanșarde teritorial. Chiar dacă nu o să recunoască niciodată, realitatea lesne de bănuit e aceea că Ungaria chiar speră la destrămarea teritorială a Ucrainei, în urma căreia, chipurile, Transcarpatia și-ar declara autonomia și ar putea cere chiar alipirea la Ungaria. Nu de pomană politicieni și serviciile secrete rusești vorbesc insidios, provocator despre teritorii ungurești ori românești din Ucraina. Ungaria chiar visează la Transcarpatia, așa cum visează la ținutul românesc Transilvania.

Așa cum scriam mai devreme, Ungaria nici acum nu-i capabilă să-și găsească locul în Europa civilizată. Ca membră a UE și a NATO, mai ales acum, Ungaria este un factor politic destabilizator ori de subminare a acestor două mari organizații, putînd fi lesne percepută ca ”agentul statal” al lui Putin în interiorul lor.

Am mai scris și altă dată și repet: după acest război, după înfrîngerea lui Putin, nu-i suficient ca Rusia să fie condamnată penal la nivel internațional și obligată să despăgubească Ucraina, dar ONU, NATO și UE vor trebui să se reformeze structural, profund, să nu mai permită unor membri ”rebeli” să abuzeze de dreptul lor de veto în favoarea unor dictatori sîngeroși!