China îi asigură pe ruși că o să adopte o poziţie ''imparţială'' cu privire la Ucraina
Ministrul de Externe chinez, Wang Yi, i-a spus omologului său rus, Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică desfăşurată Luni, că Beijingul va menţine o poziţie independentă şi imparţială în privinţa Ucrainei, în încercarea de a găsi o reglementare politică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
China va fi o "voce obiectivă şi raţională în cadrul oricăror forumuri internaţionale multilaterale şi "promovează activ negocierile de pace", se adaugă în comunicatul Ministerului de Externe chinez difuzat după convorbire.
Mai devreme Luni, MAE chinez a estimat că discuţiile internaţionale desfăşurate în cursul weekendului în Arabia Saudită în vederea identificării unei soluţii paşnice a crizei din Ucraina au contribuit la "consolidarea consensului internaţional".
Peste 40 de ţări, între care China, India, Statele Unite ale Americii, state europene, nu însă şi Rusia, au luat parte la discuţiile de la Jeddah încheiate Duminică.
China a fost reprezentată de emisarul special pentru afaceri eurasiatice, fostul ambasador în Rusia Li Hui, care, în Mai, a efectuat un turneu în şase capitale europene, într-un demers vizînd găsirea unui teren comun pentru reglementarea politică a conflictului ce durează de aproape un an şi jumătate.
Beijingul a refuzat să condamne Moscova pentru invazia din Ucraina, lansată în Februarie 2022, şi a propus propriul său plan de pace, primit fără entuziasm în Rusia şi Ucraina şi cu scepticism de SUA şi NATO.