China constată că nu există indicii de detensionare a războiului din Ucraina, ci o contradicție imensă privitoare la negocieri

Emisarul special al Chinei pentru regiunea eurasiatică, Li Hui, a declarat, Vineri, după recentul său turneu în Europa, că, după peste doi ani de conflict în Ucraina, nu a văzut "semne de detensionare", ci o "fractură imensă" între Ucraina şi Rusia cu privire la negocieri. El a constatat, totuşi, existenţa "unui consens din ce în ce mai mare" pentru ideea unor discuţii de pace, chiar dacă statele beligerante privesc în mod foarte diferit această perspectivă şi sunt inflexibile în poziţiile lor, relatează AFP, EFE şi Reuters.

La o reuniune cu diplomaţi la Beijing, Li a declarat că a "dialogat cu Elveţia" în timpul turneului său despre o posibilă conferinţă de pace privind războiul în Ucraina, care "ar trebui să fie recunoscută de Kiev şi Moscova" şi să includă "toate soluţiile de pace".
În acelaşi timp, Li a subliniat că, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi de "ţară responsabilă", China s-a angajat să "medieze şi să promoveze pacea", fără a "rămîne indiferentă" faţă de conflictul din Ucraina, relatează Vineri ziarul local Global Times.

Pentru a atinge acest obiectiv, diplomatul Li Hui a efectuat, la începutul lunii Martie, o vizită de zece zile în Rusia, Uniunea Europeană şi Ucraina.

Diplomatul chinez a subliniat urgenţa începerii cît mai curînd posibil a negocierilor de pace, avînd în vedere "agravarea continuă a conflictului" şi a remarcat că, în timpul vizitei sale din 2-12 Martie în Rusia, la sediul UE, în Polonia, Ucraina, Germania şi Franţa, a purtat discuţii pentru "rezolvarea politică a crizei în Ucraina", "un schimb de opinii aprofundate" şi "medierea" între diferitele părţi.

"Obiectivul diplomaţiei noastre cu această ocazie a fost clar: menţinerea unei comunicări aprofundate cu Rusia şi Ucraina, cele două ţări implicate în război, precum şi cu naţiunile europene afectate şi, pe baza ultimelor evoluţii în situaţia actuală, să caute împreună modalităţi de rezolvare politică a crizei", a afirmat Li.

"La peste doi ani de la izbucnirea războiului, nu numai că nu există nici un semn de acalmie în lupte, dar există şi ameninţarea unei noi escaladări a conflictului", a a afirmat el, opinînd că asigurarea unei încetări a focului va fi dificilă.

"Dar cu toţii sunt de acord că războiul trebuie rezolvat mai degrabă prin negocieri decît prin arme", a declarat diplomatul chinez, adăugînd că toţi "aşteaptă ca China să joace un rol mult mai mare şi constructiv" în această chestiune.

Potrivit înaltului responsabil diplomatic chinez, Rusia apreciază pozitiv eforturile Chinei şi recunoaşte că războiul din Ucraina "trebuie să fie rezolvat în cele din urmă prin negocieri".

În acelaşi timp, emisarul chinez a spus că Ucraina "acordă o mare importanţă relaţiilor sale cu China" şi "este pregătită să impulsioneze relaţiile bilaterale şi legăturile comerciale" cu Beijingul, menţionînd totodată că Kievul apreciază "poziţia echilibrată" a Beijingului.

În timpul turneului său, al doilea realizat în Europa, înalţi oficiali ai blocului comunitar şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la "volumele importante" de bunuri cu dublă utilizare şi de tehnologie avansată exportate din China către complexul militar industrial al Rusiei şi l-au îndemnat ca Beijingul să pună capăt acestui proces, notează EFE.

După călătoria de anul trecut, Li a deplîns "dificultăţile" care împiedică Ucraina şi Rusia să se aşeze la masa tratativelor şi să înceapă să negocieze.

China şi Rusia au încheiat un parteneriat "fără limite" înainte de izbucnirea războiului la începutul anului 2022, iar Beijingul s-a abţinut să condamne Kremlinul pentru invazie, adoptînd o poziţie mai degrabă ambiguă, pentru care a fost criticat de Occident.
Încercînd să contracareze criticile că sprijină Rusia în campania sa din Ucraina, Beijingul a prezentat, în 2023, un document cu privire la poziţia sa în 12 puncte, primit cu scepticism de Occident, în timp ce a continuat să aprofundeze schimburile sale cu Moscova, conform agenţiilor de presă citate. 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26