CETATENII NU VOR MAI FI NEVOITI SA INTOARCA BANII DIN FRAUDA BANCARA
Cetățenii nu vor mai fi nevoiți să întoarcă banii din frauda bancară. Inițiativa PSRM a fost votată, astăzi, în prima lectură, de Parlament. Fracțiunile PAS și PPDA nu au votat pentru acest proiect de lege.
Deputații PSRM au înaintat repetat în Parlament proiectul de lege prin care au solicitat anularea a așa-zisei legi a miliardului. Unul din autorii inițiativei, deputatul PSRM, Petru Burduja, a declarat că acest proiect de lege scoate povara miliardului de pe umerii cetățenilor.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe a explicat că, prin legea pe care PSRM propune ca să fie anulată, cetățenii sînt impuși să plătească suplimentar la cele 13,58 de miliarde de lei, încă peste 11 miliarde de lei, suma ajungînd la 25 de miliarde de lei.
Potrivit lui Burduja, această acțiune prin care a fost pusă povara pe umerii cetățenilor, creează o practică care ar putea încuraja în viitor furturile din sistemul bancar. Mai mult, decizia cu privire la emisia obligațiunilor de stat a fost făcută netransparent și dubios.
”Modalitatea de a scoate anual din buget peste 600 de milioane de lei este o modalitate de a transpune povara restituirii din contul cetățenilor”, a declarat Burduja.
Deputatul PSRM a mai precizat că în condițiile actuale de criză economică acută, provocată de restricțiile impuse pentru prevenirea răspîndirii COVID-19, acest document ar permite ca mijloacele destinate restituirii prejudiciului cauzat de furtul bancar să fie folosite pentru acoperirea necesităților păturilor socialmente vulnerabile și a mediului de afaceri.
Amintim, la solicitarea deputaților Pro-Moldova, Curtea Constituțională a anulat legea prin care a fost abrogată așa-numită legea a miliardului. Parlamentul a votat, în decembrie 2020, inițiativa deputaților PSRM ce prevede anularea legii prin care datoria pentru frauda bancară a fost pusă pe umerii cetățenilor. Potrivit acelei legi, votată în 2016, cetățenii erau impuși să achite 25 de miliarde de lei pentru a acoperi furtul din sistemul financiar-bancar. Documentul prevede emisia obligațiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobînzii, pe termene de pînă la 25 de ani, în volum total de pînă la peste 13,58 de miliarde de lei, cu rata efectivă a dobînzii de 5 la sută.