CERCETĂTORII AU DESCOPERIT „FACEBOOK-UL“ DIN PREISTORIE

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie) au descoperit ceea ce ei au numit „o versiune preistorică a reţelei sociale Facebook", în anumite zone din Suedia şi Rusia.
Oamenii de ştiinţă au analizat zeci de imagini de pe câmpuri din aceste două ţări, pictate pe mai multe pietre. Practic, oamenii din preistorie desenau pe pietre mai multe imagini, care includeau animale, oameni şi ambarcaţiuni, care erau îmbunătăţite de către alţi oameni care treceau prin acea zonă, scrie „The Daily Mail". Pietrele reprezentau mesaje pentru alţi oameni şi o invitaţie pentru a continua desenele.
Arheologul Mark Sapwell a declarat că „Există ceva special în privinţa acestor locuri. Cred că oamenii mergeau în acele zone pentru că ştiau că au mai fost alţii pe acolo. Ca şi astăzi, oamenii doreau să se simtă conectaţi - era o expresie a identităţii pentru aceste societăţi timpurii, înainte de inventarea limbajului scris".
„Oamenii realizau aceste lucrări de artă ca pe o invitaţie. Aşa cum un status de pe Facebook invită la comentarii, arta pietrelor este foarte socială şi invită la noi adăugiri", a mai declarat Sapwell.
Cercetătorii au mai descoperit că o parte din această artă era „mobilă". Astfel, oamenii din preistorie copiau imaginile de pe pietrele de lîngă rîuri pe uneltele lor.
Historia.ro, după sursa: adevarul.ro












