CELE TREI ARME CARE AU SCHIMBAT CURSUL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA
Tancurile moderne și sistemele de apărare antiaeriană Patriot au captat atenția publicului în ultimul timp, dar acestea nu au fost încă testate pe cîmpul de luptă din Ucraina. Dar armata ucraineană este dotată cu alte arme care și-au demonstrat deja utilitatea în bătăliile cu invadatorii ruși și cu care Kievul a reușit să schimbe cursul războiului, scrie CNN.La începutul invaziei, luptătorii din ambele tabere se așteptau la coloane de blindate rusești care vor intra în capitala ucraineană în doar cîteva zile.
Ucrainenii aveau nevoie de o armă cu care să oprească asaltul rușilor. Racheta autoghidată antitanc Javelin, care poate fi transportată și folosită de o singură persoană, a fost exact ceea ce aveau nevoie.
Fiind ușor de folosit, Javelin este o armă de tip „trage și uită”. Din momentul în care operatorul lansează racheta antitanc, acesta poate să se adăpostească într-un loc sigur în timp ce racheta își găsește singură ținta.
Arma a fost foarte utilă, în special la începutul războiului, atunci cînd rușii rămîneau în coloană în timp ce intrau în zonele urbane. Un soldat ucrianean putea să tragă cu Javelin dintr-o clădire sau de după un copac și să își găsească apoi un loc sigur înainte ca rușii să aibă timp să tragă înapoi.
Sistemul Javelin este, de asemenea, potrivit pentru a găsi punctul slab al tancurilor rusești – suprafețele sale orizontale – pentru că zboară pe o traiectorie curbă. Se înalță și se năpustește asupra țintei de deasupra ei, potrivit producătorului Lockheed Martin.
HIMARS
Armata americană descrie această armă astfel: „un sistem de arme pe roți pentru lansarea de lovituri precise, cu spectru complet, dovedit pe cîmpul de luptă în orice condiții meteo, 24/7, letal și receptiv”.
În termeni mai simpli, HIMARS este un camion de 5 tone care transportă un sistem care poate lansa șase rachete aproape simultan și să lovească ținte aflate cu mult în spatele liniei frontului. Sistemul își poate schimba rapid poziția pentru a evita un contraatac.
„Dacă Javelin era arma emblematică din primele faze ale războiului, HIMARS este arma emblematică a fazelor ulterioare”, a scris Mark Cancian, consilier principal pentru Programul de Securitate Internațională al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.
Rachetele ghidate lansate de HIMARS au o rază de acțiune între 70 și 80 de kilometri. Sistemul GPS cu care sînt dotate le ajută să fie foarte precise cu o marjă de eroare de doar 10 metri în jurul țintei.
Ucrainenii au reuși două lucruri importante cu ajutorul sistemelor HIMARS, potrivit profesorului Yagil Henkin: rușii au fost nevoiți să își mute depozitele de muniție mai departe de linia frontului ceea ce reduce capacitatea ofensivă a artileriei rusești; mai mult, posibilitatea de a lovi cu precizie ținte de infrastructură, precum podurile, a dat peste cap eforturile de aprovizionare ale armatei ruse.
Bayraktar TB2
Drona produsă în Turcia a devenit una dintre cele mai faimoase aeronave fără pilot datorită randamentului pe care l-au demonstrat în războiul din Ucraina.
Dronele sînt destul de ieftine, construite din componente ușor de procurat și pot înregistra atacurile letale pe care le lansează asupra țintelor.
Multe videoclipuri postate online arată cum dronele Bayraktar elimină tancuri, sisteme de artilerie și liniile de aprovizionare ale rușilor cu rachetele ghidate și bombele inteligente de care dispun.
Aaron Stein, cercetător principal al Institutului de Cercetare în Politică Externă, a spus că Bayraktar TB2 nu este o „armă magică”, dar că este „suficient de bună”.
Printre slăbiciunile dronei se numără viteza scăzută și vulnerabilitatea față de sistemele de apărare antiaeriană. Potrivit site-ului Oryx, 17 dintre cele 40-50 de drone TB2 pe care le-a primit Ucraina au fost distruse în luptă.
Însă, pierderile nu sînt atît de costisitoare întrucît dronele pot fi înlocuite cu altele noi mult mai ușor decît în cazul unor sisteme mai complexe.
Ultimele rapoarte indică faptul că dronele TB2 s-ar putea să joace un rol mai puțin important în ultimul timp, pe măsură ce trupele ruse au descoperit cum să le contracareze, dar fanii Bayraktarelor spun că dronele au jucat un rol crucial atunci cînd Ucraina avea mare nevoie de ele.
Sursa: digi24.ro