În jurul persoanelor publice s-au inventat dintotdeauna poveşti, de cele mai multe ori cu caracter negativ, pentru a le periclita imaginea. Oamenii au formulat teorii, explicaţii, adesea greşite, în privinţa fenomenelor naturale şi nu numai. Toate aceste lucruri au rămas în memoria colectivă ca mituri, cărora nu s-a mai încercat să li se găsească o explicaţie.

În Evul Mediu oamenii credeau că Pămîntul este plat

Cu siguranţă europenii au crezut că planeta noastră este plată, dar acest lucru se întîmpla în Antichitatea timpurie. Din secolul al IV-lea î.Hr., învăţaţii timpului nu numai că au început să creadă că Pămîntul este sferic, ci şi să aproximeze dimensiunile sale. Ideea că oamenii Evului Mediu credeau că Pămîntul este plat a apărut în secolul al XIX-lea ca argument împotriva bisericii creştine, aceasta fiind acuzată că restricţiona dezvoltarea intelectuală în acele timpuri. De altfel, şi Christopher Columb deja ştia că Pămîntul este sferic, iar prin călătoriile sale el nu a dorit decît să demonstreze acest lucru şi celor mai sceptici. Ce a înţeles el greşit a fost destinaţia: traversînd Atlanticul, el a dorit să găsească un drum mai rapid către Indii. Toată viaţa a trăit cu falsa impresie că a descoperit acel traseu. Cu toate că este cunoscut ca cel care a descoperit America, el nu a ajuns decît în Caraibe şi, probabil, în America de Sud.

Pedeapsa vrăjitoarelor din Salem

Procesele din Salem, din 1692 şi 1693, acuză pe nedrept oameni de practicarea vrăjitoriei, iar 20 de persoane sînt executate. Cu toate că ce s-a întîmplat în Salem rămîne un episod trist din istoria omenirii, legenda potrivit căreia femeile condamnate au fost arse pe rug nu este adevărată. Aşa zisele vrăjitoare au fost condamnate la moarte prin spînzurare, iar cele care au scăpat de această pedeapsă au fost pur şi simplu întemniţate. În acel moment, în Anglia şi în noile colonii americane arderea oamenilor de vii era interzisă prin lege.

Gladiatorii

Gladiatorii nu se omorau între ei atît de des precum se crede. Cei mai bine cotaţi gladiatori luau foarte mulţi bani doar pentru spectacol. Recent, într-un mormînt descoperit la Efes, Turcia, au fost găsite rămăşiţele a 67 de bărbaţi, cu vîrste cuprinse 20 şi 30 de ani, mulţi dintre ei avînd răni serioase, dar care se vindecaseră, lucru care demonstra că au avut parte de îngrijire medicală.

Regele Arthur

Se spune că regele Arthur a condus Anglia undeva la sfîrşitul secolului al V-lea, începutul secolului al VI-lea. El este menţionat în secolul al IX-lea în Historia Brittonum, ca luînd parte la o bătălie sîngeroasă la Mount Badon. Însă, în secolul al VI-lea, scriitorul Gildas scrie o lucrare cu caracter istoric, în care relatează aceeaşi bătălie, însă Arthur nu este menţionat, ca de altfel nici în Cronica Anglo-Saxonă, cea mai completă lucrare despre acea perioadă. Toate istoriile legate de rege, conducerea Camelotului, Merlin, sabia Excalibur sînt doar un amestec de legende din folclor, literatură medievală şi poezie. Sursa cea mai cunoscută este lucrarea lui Geoffrey din Monmouth, „Historia Regum Britanniae” , o enciclopedie a regilor Angliei. El a mai scris şi „Viaţa lui Merlin”, tipărită în 1603.

Coifurile ornate cu coarne 

Fioroşii luptători nordici purtau într-adevăr coifuri în luptă, dar acestea nu erau prevăzute cu coarne. În toate picturile şi gravurile din secolele VIII-XI, vikingii erau reprezentaţi cu coifuri simple, din piele, bronz sau fier. Singurul coif care despre care se ştie cu certitudine că a aparţinut unui viking a fost descoperit în anul 1943 la Gjermundbu, în Norvegia. Obiectul datează din secolul al X-lea, are o formă conic-circulară, cu întărituri în jurul ochilor şi de-a lungul nasului, şi evident, nu prezintă nici o urmă de coarne metalice sau de provenienţă animală. Coifurile cu coarne au fost atribuite vikingilor din secolul al XIX-lea, cînd pictorii scandinavi au început să îi reprezinte astfel pentru a avea o imagine mai feroce. Richard Wagner a folosit coifurile cu coarne la montarea pe scena a operei Inelul Nibelungilor, în 1870, continuînd acest neadevăr istoric.

“Lăsaţi-i să mănînce cozonac!”

Celebra replică “Lăsaţi-i să mănînce cozonac!” nu aparţine Mariei Antoaneta. “Qu’ils mangent de la brioche” apare pentru prima dată în opera autobiografică a lui J.J. Rousseau, “Confesiuni”, apărută în anul 1765, cînd Maria Antoaneta era încă un copil şi trăia în Austria. Scriitorul francez atribuia fraza unei prinţese, care în momentul în care a auzit că poporul nu are nici măcar pîine, a spus indiferentă “ Să mănînce cozonac!”. În acea perioadă era deja un obicei să se afirme lucruri care o puteau denigra pe regină, iar atribuindu-i această replică nu făcea decît să o facă vinovată de nepăsare faţă de propriul popor şi egoism.

Regina Cleopatra

Cu toate că frumoasa Cleopatra a moştenit titlul de faraon al Egiptului, ea nu era de origine egipteană, aşa cum se crede. Cleopatra se trăgea din dinastia Ptolemeilor, dinastie greacă ce a luat fiinţă cu 300 de ani înainte de naşterea sa. Primul membru al dinastiei a fost Ptolemeu I Soter, general macedonean în armata lui Alexandru cel Mare. Devenind liderul Egiptului, ea a adoptat limba egipteană, dar şi credinţele locului. Ea a fost ultimul conducător al Egiptului Ptolemeic, după moartea ei acesta devenind provincie romană.